Pelerini bucureșteni la mănăstiri din Episcopia Giurgiului

Un articol de: Ioan Bușagă - 24 Octombrie 2018

Un grup de 50 de enoriași ai Parohiei „Sfântul Ilie”-Gorgani, Protopopiatul Sector 5 Capitală, a participat sâmbătă, 20 octombrie, la un pelerinaj la așeză­minte monahale din Episcopia Giurgiului și a vizitat obiective turistice aflate în proximitatea lor. Pașii pelerinilor bucureșteni s-au îndreptat mai întâi spre Mănăstirea Delta Neajlovului, unde se află o biserică din lemn, construită în stil maramureșean, și o nouă biserică din zid. În drum spre Mănăstirea Comana, a fost vizitat Parcul Natural Comana, cea mai mare arie protejată din Câmpia Română, care cuprinde păduri de stejar și frasin, vechi de câteva secole, și Balta Comana, cu un ecosistem specific deltei. Pelerinajul a continuat la Mănăstirea Comana din comuna cu același nume, ctitorie a voievodului Vlad Țepeș, unde este amenajat un muzeu al așeză­mântului monahal, precum și Mausoleul Eroilor căzuți pe câmpurile de luptă din apropierea Neajlovului în timpul Primului Război Mondial.

Un alt obiectiv vizitat a fost Ansamblul Moara de hârtie – satul Meșteșugarilor, unde cei prezenți au asistat la ateliere de țesătorie, ceramică, reciclare a hârtiei și alte meșteșuguri tradiționale. Pelerinajul s-a încheiat la Biserica „Sfântul Nicolae” din comuna Drăgănescu, unde se păstrează pictura Părintelui Arsenie Boca. Pelerinii au fost însoțiți de doi preoți slujitori la Parohia „Sfântul Ilie”-Gorgani, și anume pr. paroh Silviu Tudose și pr. Vasile Crețu, iar pelerinajul a fost organizat prin Agenția de pelerinaj BASILICA Travel a Patriarhiei Române.