Pelerini pe Calea Sfinţilor
Pe ploaie şi pe un frig pătrunzător, pelerinii răzbat şi se roagă neîncetat la moaştele binefăcătoare ale Sfintei Cuvioase Parascheva, pe care o sărbătorim astăzi, 14 octombrie, şi ale Sfântului Neofit Zăvorâtul din Pafos, Cipru. Peste două mii de credincioşi, zeci de preoţi și ierarhi au cinstit sfintele moaşte în cadrul procesiunii „Calea Sfinţilor”, desfășurată miercuri pe străzile din centrul Iaşiului.
În seara zilei de miercuri, 12 octombrie, a avut loc la Iaşi tradiţionala procesiune „Calea Sfinţilor”, organizată în cadrul manifestărilor religioase prilejuite de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. În ciuda vremii neprielnice, cu temperaturi extrem de scăzute, ploaie mocănească şi vânt, la acest pelerinaj desfăşurat pe străzile din centrul Iaşiului au participat peste două mii de credincioşi, preoţi din locaşurile de cult ale Arhiepiscopiei Iaşilor, studenţi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă, monahi şi monahii din mănăstirile Moldovei. Preoţii au purtat pe braţe sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sfântului Neofit Zăvorâtul, alaiul care s-a deplasat în tihna rugăciunii cale de trei kilometri fiind condus pe Înaltpreasfinţitul Atanasie, Mitropolit de Limassol, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului.
Procesiunea a făcut două opriri, la Biserica „Sfântul Sava” şi la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi”, unde moaştele sfinţilor au fost întâmpinate de preoţi slujitori şi de credincioşi. La „Calea Sfinţilor~ au participat Fanfara militară a Garnizoanei Iaşi şi militari ai Batalionului 151 Infanterie Războieni, care au însoţit sfintele moaşte ţinând în mâini torţe aprinse.
După procesiune, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfântului Neofit Zăvorâtul au fost reaşezate spre închinare pelerinilor în baldachinul din curtea Catedralei Mitropolitane din Iași.
„În fiecare zi mă aflu sub puterea ei ocrotitoare“
Ploaia şi frigul pare că i-au unit mai mult pe credincioşi în rugăciune, aceştia sosind şi ieri pâlcuri, pâlcuri la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, împărţind umbrelele, pelerinele şi cărţile de rugăciuni.
Împreună au venit la racla Sfintei şi cinci femei din Văleni, Vaslui. Vecine şi prietene, care se cunosc de-o viaţă şi se ajută la necazuri şi nevoi, au pornit spre Iaşi în toiul nopţii, pe frig şi pe o ploaie când aşezată, când grăbită să sfinţească pământul însetat de apă. În mijlocul lor, tanti Parascheva, smerită, dar bucuroasă totodată că poartă numele Cuvioasei: „Vin la Sfânta de mulţi ani, am pierdut şirul, însă cu atât mai mult vin pentru că port numele Cuvioasei şi am nădejdea că în fiecare zi mă aflu sub puterea ei ocrotitoare. Ne rugăm pentru iertarea păcatelor, pentru sănătatea noastră, a familiei, pentru binele casei şi al tuturor cunoscuţilor. Venim mereu pentru că ne simţim bine de fiecare dată. La plecare avem sufletul plin de bucurie, de lumină şi de gânduri bune”. Binecuvântarea Cuvioasei de ziua ei au aşteptat-o toată vara, spre bucuria sufletului: „Ne-am bucurat de binecuvântarea sfinţilor şi de semne de belşug pogorâte la acest ceas de rugăciune a întregului pământ din Moldova. Îi mulţumim Cuvioasei şi lui Dumnezeu.”
Programul de astăzi, 14 octombrie
Orele 7:00 - 9:00 – Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ceasurile și Doxologia Mare, în Catedrala Mitropolitană;
Orele 9:00 - 13:00 – Sfânta Liturghie arhierească, pe podiumul din Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt;
Orele 17:00 - 18:00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva, în Catedrala Mitropolitană;
Orele 21:00 - 1:00 – Slujbă de Priveghere (Vecernia, Litia şi Utrenia) în Catedrala Mitropolitană.