Pelerini şi mărturisitori

Pentru credincioşii parohiei Lupăria ziua de 14 octombrie a devenit una specială, după anul 2003, căci la această sărbătoare s-a slujit din nou în biserica parohială, după trei luni de reparaţie capitală a bisericii.

În fiecare an la 14 octombrie, Moldova este cuprinsă de un freamăt sfânt, mai ales Iaşul, care adăposteşte în Catedrala mitropolitană moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. În această zi, când este prăznuită Cuvioasa, majoritatea credincioşilor de prin sate şi oraşe, plini de credinţă, pornesc către Iaşi, pentru a o cinsti cum se cuvine pe Ocrotitoarea Moldovei. Şi pentru credincioşii parohiei Lupăria, Protopopiatul Hârlău, ziua de 14 octombrie a devenit una specială, mai ales după anul 2003, căci la această sărbătoare s-a slujit din nou în biserica parohială, după trei luni de reparaţie capitală a bisericii. Anul acesta, ziua de 14 octombrie a devenit şi mai specială întrucât câţiva credincioşi ai parohiei au hotărât să participe activ la pelerinajul organizat la Iaşi. În ziua de 13 octombrie, începând cu ora 8:00, toate cele 20 de persoane înscrise pe listă au urcat în microbuzul închiriat pentru acest lucru şi au plecat la drum. Grupului de pelerini i s-a adăugat şi un grup de cinci copii, iar la ora 10:00, am fost cu toţii în oraşul Iaşi, la gară, de unde am plecat spre rândul care deja se formase destul de lung. Ne-am aşezat la ora 11:00 după alţi mulţi pelerini, răbdători şi plini de nădejde că în câteva ore vom ajunge să ne închinăm sfintelor moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva şi mâinii drepte a Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul. După câteva ore am parcurs deja jumătate din drum, însă greul de abia acum avea să înceapă, căci ajunşi lângă gardul Facultăţii de Teologie, răbdarea a fost pusă greu la încercare. Acest traseu a fost destul de greu, pentru că pelerinii se mişcau foarte încet, dar cu toate acestea nimeni nu s-a îmbulzit, nu s-a impacientat, doar mici gânduri răzleţe, de întrebare de ce se înaintează atât de greu. Copiii din grup însă s-au comportat exemplar astfel că după lăsarea întunericului nu dădeau semne de oboseală. Cu nădejde în Bunul Dumnezeu, dar şi plini de emoţie sfântă, în jurul orei 9:00, după zece ore de călătorie, am ajuns la racla cu sfintele moaşte ale celor doi sfinţi, moment care a trecut într-o clipă, însă bucuria răbdării a rămas până chiar a doua zi. Uşuraţi sufleteşte, osteniţi, dar plini de viaţă în acelaşi timp, în dangăt de clopot (căci în Catedrala mitropolitană începea slujba de Priveghere), am făcut o fotografie de grup şi ne-am deplasat mai voioşi spre microbuz pentru a ne întoarce la grijile noastre, mulţumind Cuvioasei că ne-a dat răbdarea necesară şi puterea de a parcurge acest moment, care credem că va rămâne în amintirea tuturor ca ceva special. (pr. Bortaş Iliuţă-Gabriel)