Pelerini timişoreni, la Mănăstirea Prislop
Centrul de pelerinaje "Partoş" al Mitropoliei Banatului a organizat sâmbătă, 9 aprilie, primul pelerinaj pentru credincioşii timişoreni la Mănăstirea Prislop, Episcopia Devei şi Hunedoarei.
Pelerinajul a debutat la orele dimineţii, cu întâlnirea credincioşilor şi organizatorilor din partea Centrului Eparhial, la Catedrala mitropolitană din Timişoara, locul de plecare al tuturor pelerinajelor organizate pe viitor de Mitropolia Banatului. Aici a fost rostită rugăciunea "Tatăl nostru", pentru a pune început bun şi a fi ocrotiţi de-a lungul zilei de Părintele Ceresc. Ghidul pelerinilor a fost diac. Alexandru Ranca, de la Parohia Timişoara - Fratelia, care a prezentat pe parcursul drumului scurte repere istorice şi biografice despre Mănăstirea Prislop şi părintele Arsenie Boca, unul dintre marii duhovnici ai românilor, care a trăit în această mănăstire şi la al cărui mormânt mii de credincioşi vin an de an. În drum spre lăcaşul de cult, pelerinii au făcut un scurt popas la Mănăstirea Teiuş din Episcopia Caransebeşului, un frumos aşezământ monahal care adăposteşte icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. La Prislop, pelerinii au ajuns după-amiază şi au rămas până către seară. În tot acest timp, ei s-au închinat şi au înălţat rugăciuni în biserica ocrotită de Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, un monument istoric de o rară frumuseţe, aparţinând începutului de secol XIV. Apoi, pelerinii s-au îndreptat către mormântul părintelui Arsenie Boca, ce se află într-o poiană liniştită, alături de ceilalţi vieţuitori ai mănăstirii mutaţi în Împărăţia lui Dumnezeu. "Ne bucurăm că astăzi am avut minunata ocazie să participăm împreună la acest prim pelerinaj organizat de Mitropolia Banatului şi, astfel, să vizităm două aşezăminte mohanale, deosebite fiecare prin frumuseţea şi istoria lor", a declarat diac. Alexandru Ranca, ghidul pelerinilor. Credincioşii participanţi la acest pelerinaj au mărturisit că se întorc la casele lor cu multă bucurie în suflet şi cu siguranţă vor mai participa şi la următoarele activităţi organizate de Centrul de pelerinaje "Partoş", fiindcă atât drumul, cât şi vremea petrecută alături de însoţitorii de drum din partea Centrului Eparhial au reprezentat un real folos. "Mă întorc din acest pelerinaj cu o bucurie imensă în suflet, pentru că am reuşit să păşesc pe nişte meleaguri pe care le-au sfinţit alţii cu tălpile lor. Cuvintele mele nu pot descrie această trăire, nu pot spune ceva mai mult, însă bucuria cu care mă întorc acasă cu siguranţă va rămâne mult timp în sufletul meu", a mărturisit Viorica Adămuţ, participantă la pelerinaj. În final, toţi pelerinii au primit din partea organizatorilor iconiţe şi calendare cu icoane din colecţia de artă religioasă veche a Arhiepiscopiei Timişoarei şi promisiunea că fiecare dintre ei va primi pe adresa de e-mail poze din timpul pelerinajului. Următorul pelerinaj organizat de Centrul de pelerinaje "Partoş" al Mitropoliei Banatului va fi organizat în Sâmbăta Mare, la Mănăstirea Săraca, din Arhiepiscopia Timişoara. Credincioşii interesaţi se pot adresa pentru informaţii şi detalii la Centrul Eparhial din Timişoara, strada C.D. Loga nr. 7.