Peste 371 milioane de euro pentru irigaţii

Data: 08 Noiembrie 2013
Prin Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală 2014-2020 vor fi alocate sume importante pentru sectorul irigaţiilor. Autorităţile doresc ca în anul 2020 o suprafaţă de un milion de hectare să fie irigată, faţă de câteva sute de mii câte sunt în prezent. În 1989, România iriga peste trei milioane de hectare de teren agricol. 
 
Sectorul de irigaţii va primi o susţinere financiară de peste 371 milioane de euro în viitorul Program Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, autorităţile anunţând astfel că se doreşte reabilitarea sistemului de irigaţii. „În actualul PNDR 2007-2013, alocarea iniţială a fost de 60 de milioane de euro pentru infrastructura secundară de irigaţii, iar pentru perioada 2014-2020 vom avea peste 371 de milioane de euro. Intenţionăm să alocăm câte un milion de euro nerambursabil către cei care s-au asociat în organizaţii de utilizatori de apă şi care au preluat infrastructura secundară de irigaţii, iar în prezent în România avem peste 450 de astfel de organizaţii. Am avut în vedere, atunci când am alocat această sumă, ca toate aceste organizaţii să beneficieze de acel milion de euro nerambursabil sută la sută pentru reabilitarea infrastructurii. Eu sper ca în 2014-2015 cu aceste fonduri să putem să finalizăm tot ceea ce înseamnă infrastructura secundară în zona de irigaţii şi să dăm posibilitatea fermierilor să aibă în final preţuri reduse la apa pentru irigaţii“, a explicat Daniel Constantin, ministrul agriculturii, care a mai subliniat că va mai rămâne de rezolvat problema infrastructurii principale. Acest lucru ar urma să se rezolve prin demararea unui proiect-pilot pentru reabilitarea unei amenajări de irigaţii. România iriga înainte de 1989 peste trei milioane de hectare, iar în prezent a ajuns la doar câteva sute de mii. Prin noile investiţii programate în sector, se doreşte atingerea unei suprafeţe de un milion de hectare în anul 2020. PNDR este instrumentul prin care se acordă fonduri europene nerambursabile pentru investiţiile private şi publice care vor asigura dezvoltarea satelor din România. Alocarea totală pentru perioada 2014-2020 este de 8,015 miliarde de euro, cea mai importantă măsură vizând „Investiţii în active fizice“, cu o sumă de 1,932 miliarde de euro. Pe această măsură, 1,025 miliarde va fi suma orientată spre modernizarea fermelor. 
 
În noul PNDR tinerii fermieri vor beneficia de o susţinere consistentă, un tânăr care va dori să se instaleze în mediul rural va primi o alocaţie de financiară de 50.000-60.000 de euro faţă de 40 de mii cât este în prezent alocarea pe tânărul fermier care se instalează în mediul rural. Şi agricultura ecologică va beneficia, în următorii şapte ani, de peste 200 de milioane de euro din fonduri europene, iar Guvernul ia în calcul adoptarea unor măsuri fiscale pentru stimularea sectorului, precum reducerea TVA la produsele bio. România are un potenţial imens în agricultura ecologică, cu o suprafaţă de 450.000 de hectare certificate pentru producţie şi alte 250.000 de hectare cu pajişti şi 26.000 de operatori înregistraţi în sistem la finele anului 2012. Ţara noastră exportă 80% din producţie, în special materie primă şi foarte puţine produse procesate.
 
Tot prin PNDR, România va avea la dispoziţie aproape 400 de milioane de euro pentru înfiinţarea fondurilor mutuale şi gestionarea riscurilor din agricultură. PNDR este instrumentul prin care se acordă fonduri europene nerambursabile pentru investiţiile private şi publice care vor asigura dezvoltarea satelor din România. Alocarea totală pentru perioada 2014-2020 este de 8,015 miliarde de euro pe acest program. (Oana Nistor)