Peste 600 de milioane de euro pentru siguranța rutieră
Strategia Naţională pentru Siguranţă Rutieră, aprobată acum două zile, își propune reducerea cu 50%, până în 2030, a numărului de decese şi de răniri grave cauzate de accidentele rutiere. Finanțarea va fi de circa 617 milioane de euro în următorii șapte ani, iar principalele direcţii de acţiune vizează un management performant al circulației, drumuri mai sigure, prevenire, monitorizare şi intervenţii optime în cazul situaţiilor de urgenţă.
Guvernul a aprobat, miercuri, Strategia Naţională pentru Siguranţă Rutieră pentru perioada 2022-2030, prin care se îndeplineşte un jalon asumat în cadrul PNRR, parte a reformei „Transport sustenabil, decarbonizare şi siguranţă rutieră”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, potrivit Agerpres.
Strategia defineşte un plan de măsuri în vederea reducerii cu până la 50% până în anul 2030, faţă de anul 2019, a numărului de persoane rănite grav şi decedate în accidente rutiere.
Bugetul alocat pentru creșterea siguranței rutiere în România se ridică la peste 617 milioane de euro, pentru următorii şapte ani, a scris ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.
Potrivit acestuia, proiectele majore incluse în strategie sunt: separarea căilor de trafic auto şi pietonal - 447,5 milioane de euro; măsuri de siguranţă pasivă (parapete din beton, parapete marginale cu cabluri pe DN 7C - Transfăgărăşan, DN 67 C - Transalpina şi alte sectoare de drumuri montane) - 61,8 milioane de euro; semnalizare, marcaje şi amenajări rutiere - 50,45 milioane de euro; digitalizarea elementelor de siguranţa circulaţiei (sistem de management al semnalizării rutiere, verticale, orizontale şi a elementelor pasive de siguranţă rutieră, soft, dispozitive IT, achiziţionarea a 1.000 limitatoare de viteză, 300 radare mobile şi 500 camere video conectate) - 47,6 milioane de euro; iluminat pe timp de noapte şi dispozitive luminoase şi reflectorizante - 10,2 milioane de euro.
Şeful de la Transporturi susţine că documentul abordează siguranţa rutieră într-un mod integrat şi multidisciplinar deoarece prevede: introducerea unui sistem de management al vitezei, concomitent cu înăsprirea sancţiunilor pentru încălcarea legii; intensificarea programelor educative; eficientizarea sistemului de intervenţii în caz de urgenţă; reducerea limitelor de viteză în anumite zone sau drumuri, în funcţie de datele privind accidentele, analiza riscurilor şi cele mai bune practici europene; revizuirea normelor de circulaţie; inspecţii sporite în materie de siguranţă rutieră; campanii de informare şi conştientizare destinate publicului larg.
România, cu 93 de decese cauzate de accidente rutiere la un milion de locuitori, anul trecut, este țara din UE cu cea mai ridicată rată a mortalităţii pe șosele, potrivit datelor Comisiei Europene. (C. Z.)