Peste 600 de posturi de rezident în medicina de familie
Ministerul Sănătăţii a organizat duminică concursul de intrare în rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie, desfășurat în şase centre universitare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara. La examen s-au înscris 10.194 de candidaţi, dintre care 5.733 au concurat pe cele 4.327 de locuri şi posturi pentru domeniul medicină, 2.331 au ales medicina dentară (551 posturi) şi 2.130 au optat pentru farmacie (412 posturi). Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se va face în ordinea punctajului obţinut, în limita locurilor/posturilor publicate pentru fiecare domeniu, în centrul universitar respectiv.
Potrivit ministrului sănătăţii, Alexandru Rafila, care a participat la o conferință de presă prilejuită de concurs, în acest an a fost alocat cel mai mare număr de locuri din istorie pentru medicina de familie: 643 față de 173 în urmă cu doi ani. Saltul, datorat crizei majore de specialiști în domeniul medicinei primare, a creat nemulțumire deoarece creșterea locurilor pentru medicina de familie a determinat diminuarea numărului de posturi la specialitățile preferate de absolvenți, ca număr de opțiuni, precum cardiologie (146 de locuri scoase la concurs în 2023), dermatologie (50 de locuri), radiologie (96), psihiatrie (98) sau endocrinologie (54).
„În acest an, a început o schimbare, în sensul că am început să acordăm prioritate specialităţilor deficitare. Vrem să schimbăm această abordare în care pregătim medici în funcţie de capacitatea de pregătire a universităţilor. (...) Noi pregătim medici pentru ceea ce are nevoie sistemul de sănătate din România, iar adaptarea universităţilor la acest proces este necesară”, a explicat ministrul. (C. Z.)