Petre Ţuţea, 13 ani de puşcărie pentru convingeri politice

Un articol de: Daniela Șontică - 15 Mai 2017

Unul dintre intelectualii care au îndurat temniţă în regimul comunist pentru convingerile politice a fost şi Petre Ţuţea. Spranumit un „Socrate al românilor" pentru felul în care discuta pe teme filosofice şi sociale, Petre Ţuţea s‑a născut la Boteni, judeţul Argeş în 1912, dintr‑un tată preot şi o mamă analfabetă. A studiat dreptul la Cluj‑Napoca, devenind doctor în economie politică şi drept.

Ţuţea a fost prieten cu marii intelectuali ai vremii sale: Nae Ionescu, Constantin Noica, Mircea Eliade, Radu Gyr şi Emil Cioran.

Convingerile şi simpatiile sale politice au fost îndreptate mai întâi spre stânga, pentru ca apoi să vireze spre dreapta. A ajuns în vremea guvernului naţional‑legionar din 1940 director în Ministerul Economiei Naţionale. Lucrul acesta i‑a atras, după venirea comuniştilor la putere, arestarea şi condamnarea. Mai întâi a făcut 5 ani închisoare (1948‑1953), apoi a fost condamnat la 18 ani de muncă silnică, din care a executat 8, din 1956 până în 1964. A cunoscut suferinţa din penitenciarele: Malmaison, Jilava, Ocnele Mari şi Aiud.

Deşi acuzat de legionarism, Ţuţea a declarat într‑un interviu că a avut păreri de stânga, chiar dacă nu a făcut jocul comuniştilor, ba dimpotrivă. După eliberare, a trăit degradarea civică, fiind mereu urmărit de Securitate, neavând voie să aibă un loc de muncă după capacitatea sa intelectuală.

I s‑au confiscat multe manuscrise la care lucra, unele însă au fost salvate de diverse rude şi prieteni.

Petre Ţuţea a fost profund credincios, ideile sale au prins foarte mult la generaţia ieşită proaspăt din comunism după 1990.

Într‑un inerviu acordat după căderea regimului comunist, Petre Ţuţea declara: 'La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de râs. Și toți din generația mea au simțit această grijă. Dacă mă schingiuiau ca să mărturisesc că sunt tâmpit, nu mă interesa, dar dacă era ca să nu mai fac pe românul, mă lăsam schingiuit până la moarte. Eu nu știu dacă vom fi apreciați pentru ceea ce am făcut; important e că n‑am făcut‑o niciodată doar declarativ, ci că am suferit pentru un ideal. E o monstruozitate să ajungi să suferi pentru un ideal în mod fizic".