PF Părinte Patriarh Daniel a slujit ieri la Botoşani

A doua zi de Crăciun, în ajunul sărbătorii Sf. Ap. Întâiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel s-a deplasat la Botoşani. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a fost întâmpinat la poarta Mănăstirii „Sfântul Nicolae“ - Domnesc (Popăuţi) din Botoşani de un impresionant sobor de preoţi, în frunte cu pr. Lucian Leonte, protopop de Botoşani, arhim. Luca Diaconu, exarh al mănăstirilor din zona Botoşaniului şi stareţ al Mănăstirii „Sfântul Nicolae“ - Domnesc (Popăuţi), şi părintele Grigore Diaconu, directorul Seminarului Teologic „Sfântul Gheorghe“ Botoşani, paroh al Bisericii „Cuvioasa Parascheva“ din Botoşani.

În biserica mănăstirii, în prezenţa unui număr impresionant de clerici şi credincioşi, părintele protopop Lucian Leonte a rostit în numele acestora un cuvânt de bun venit, exprimându-şi bucuria de a-l avea pe PF Părinte Patriarh ca oaspete de Crăciun: „Este o deosebită bucurie şi onoare să avem la Botoşani pe Patriarhul României, Prea Fericirea Sa făcându-ne această surpriză tocmai de sfintele sărbători.“ Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit iconiţe copiilor, prezenţi în număr mare la slujba Vecerniei, iar aceştia, împreună cu întreaga asistenţă, au oferit un program de colinde. Caracteristica principală a tuturor sfinţilor mucenici Ieri, 27 decembrie, PF Părinte Patriarh Daniel a oficiat slujba Sfintei Liturghii la biserica Mănăstirii Popăuţi care poartă hramul Sfântului Ierarh Nicolae. În cuvântul de învăţătură, PF Părinte Patriarh Daniel a evidenţiat puterea mărturisitoare a Întâiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan: „Astăzi, în a treia zi a sărbătorii Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, Biserica a rânduit să facă pomenirea Sfântului Întâi Arhidiacon Ştefan. Această pomenire a celui dintâi mărturisitor al lui Hristos, care a plătit cu preţul vieţii lui mărturisirea credinţei în Iisus Hristos, ne arată că în lumea în care Iisus Hristos S-a născut există multă violenţă, multă rezistenţă în a primi pe Hristos ca Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. (...) În mod minunat, prin credinţa mărturisită, Sfântul Arhidiacon Ştefan a văzut cerurile deschise. Ne spune sfânta carte a Noului Testament că de-a dreapta lui Dumnezeu era Iisus Hristos Cel răstignit şi înviat din morţi şi înălţat la Ceruri întru slavă. Când au auzit cei prezenţi acolo că el vede Slava lui Dumnezeu şi pe Iisus Hristos de-a dreapta lui Dumnezeu, şi-au astupat urechile spunând că acesta huleşte. Atunci au început să-l condamne la moarte, l-au scos în afara cetăţii şi l-au omorât cu pietre. Dar înainte de a muri, el s-a rugat. Două rugăciuni a făcut: în prima rugăciune a spus «Doamne Iisuse Hristoase, primeşte sufletul meu!», iar în a doua: «Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta». Fiind lovit de cei care îl batjocoreau, Arhidiaconul Ştefan şi-a dat sfârşitul. Ceea ce reţinem în mod deosebit din prezentarea pe care o face cartea «Faptele Apostolilor» privitor la sfârşitul martiric sau mucenicesc al Sfântului Arhidiacon Ştefan este credinţa lui puternică în Iisus Hristos. Această credinţă l-a făcut să fie plin de Duh Sfânt. Când omul este plin de Duhul Sfânt, este într-o comuniune vie, directă cu Dumnezeu. Pentru el, iubirea de Dumnezeu este mai tare decât teama de moarte şi dorinţa de a fi în ceruri cu Iisus Hristos Cel răstignit şi înviat este mai tare decât rămânerea în viaţa biologică, pe pământ. Aceasta este caracteristica principală a tuturor sfinţilor mucenici sau martiri, credinţa lor în Iisus Hristos, iubirea lor faţă de Iisus Hristos, care este mai tare decât teama de moarte şi decât preţul vieţii pământeşti.“ Locul unde cerul coboară pe pământ În încheierea cuvântului său, PF Părinte Patriarh Daniel a făcut aprecieri asupra picturii bisericii noi a Mănăstirii Sfântul Nicolae din Botoşani: „Este o pictură demnă de o ctitorie ştefaniană şi, în acelaşi timp, este o punere în valoare a tradiţiilor noastre. Uneori ceea ce este frumos în tradiţie se uită datorită unor tradiţii care vin ca modă a zilei, însă aici e vorba de a restaura demnitatea tradiţiei noastre iconografice deoarece pictura unei biserici nu este o simplă podoabă, ci este un veşmânt liturgic. Ne rugăm împreună cu sfinţii şi de aceea sfinţii sunt pictaţi pe pereţi. Nu doar ca biserica să fie frumoasă, ci să arătăm că în biserică niciodată nu ne rugăm singuri, ci împreună cu toţi sfinţii din toate timpurile, din toate locurile spre slava Preasfintei Treimi.“