Piaţa muncii din România trebuie reorganizată

Data: 09 Ianuarie 2008

▲ Sindicatele, patronatele şi reprezentanţii Guvernului vor lucra împreună timp de o lună pentru reorganizarea pieţei muncii ▲ Într-o lună va fi prezentat un program de priorităţi care vizează piaţa muncii şi sistemul de securitate socială ▲ Decizia a fost luată în urma discuţiilor care au avut loc între sindicate, patronate şi Guvern ▲

Piaţa muncii din România are nevoie de o serioasă reorganizare, mai ales în condiţiile în care ne confruntăm cu o puternică criză de forţă de muncă. Discuţiile care au avut loc luni la Cotroceni între preşedintele Traian Băsescu şi sindicate au vizat şi problema reorganizării pieţei muncii, lucru care va trebui să se facă în luna următoare, după cum declara, la finalul discuţiilor, preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin. „În decursul unei luni de zile, vom lucra împreună cu Guvernul şi cu patronatele, urmând ca, la finele acestei perioade, să avem o nouă întâlnire cu preşedintele pentru aflarea unor soluţii. Urmează o lună intensă de lucru în comun cu reprezentanţii Guvernului, astfel încât, la finele acestui interval, să putem prezenta un program de priorităţi care vizează piaţă muncii şi sistemul de securitate socială, pe de o parte, iar pe de altă parte, să vedem în ce măsură se pot identifica soluţii pentru ca sistemul public de pensii să poată face faţă prestaţiilor necesare, atât peste 2-5 ani, cât şi peste 15-20 de ani“, a explicat Costin. Formare profesională continuă Acesta a spus că propunerile sindicatelor vizează piaţa muncii, educaţia, programele de formare profesională continuă, standardele ocupaţionale, flexibilizarea pieţei muncii. Totodată, sindicatele au propus efectuarea unei evaluri a sistemului de pensii, pentru a vedea în ce măsură va putea acesta, la nivelul actual al contribuţiilor, să ofere prestaţiile care sunt prevăzute în lege. Acesta a reiterat faptul că opiniile sindicatelor sunt divergente cu cele ale Guvernului în ceea ce priveşte bugetul pe nul acesta, precum şi în ceea ce priveşte sustenabilitatea sistemului public de pensii. „Opiniile noastre sunt divergente şi am considerat necesar să intervenim. Avem un mare semn de întrebare în ceea ce priveşte sustenabilitatea sistemului public de pensii, atât pe termen scurt, cât şi pe termen mediu şi lung. Noi am venit cu câteva sugestii care vor fi discutate în Guvern, în perioada următoare“, a mai spus Costin. Discuţii între sindicate, Guvern şi preşedinte Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit, luni, la ora 11:00, la Palatul Cotroceni, cu liderii centralelor sindicale şi cu reprezentanţi ai Guvernului. Pe 28 decembrie 2007, şeful statului a semnat decretul de promulgare a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat, însă, atunci, nu a promulgat şi Legea privind bugetul de stat pe 2008, în condiţiile în care, în discuţiile de la Palatul Cotroceni, liderii centralelor sindicale au ridicat o serie de obiecţii referitoare la politica economică şi socială a Guvernului, solicitând intervenţia preşedintelui Băsescu. Liderii celor patru mari confederaţii sindicale - Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel Alfa“, Blocul Naţional Sindical, Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România - Frăţia şi Confederaţia Sindicatelor Democratice din România - s-au întâlnit, în urmă cu două săptămâni, cu şeful statului pentru a-i cere să nu promulge Legea bugetului de stat pe 2008 în forma aprobată de Parlament şi să o retrimită Legislativului pentru a introduce amendamentele sindicatelor. După întâlnirea de atunci, preşedintele CNS „Cartel Alfa“, Bogdan Hossu, a anunţat că Preşedinţia va media, pe 3 ianuarie, o întâlnire Guvern-sindicate pe tema amendamentelor la Legea bugetului de stat pe 2008, în cadrul căreia vor fi discutate propunerile confederaţiilor. (S.D.)