Piatră de temelie pentru biserica Mănăstirii Sarov
La 1 august, în ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Serafim de Sarov în Biserica Ortodoxă Rusă, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la aflarea şi mutarea moaştelor sale dintr-un muzeu al ateismului în Mănăstirea Diveevo, unde se păstrează până astăzi, Preafericitul Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, a sfinţit locul unde va fi rezidită biserica Mănăstirii Sarov, dinamitată în anii 1950.
Liturghia solemnă din data de 1 august a fost săvârşită de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse, înconjurat de un impresionant sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, în faţa Catedralei „Sfânta Treime” a Mănăstirii Diveevo, care se află în apropierea oraşului Sarov, anunţă patriarchia.ru. Sfintele moaşte au fost scoase spre cinstire pentru miile de credincioşi care au venit la pomenirea de vară a Sfântului Serafim, la sărbătoarea Aflării cinstitelor sale moaşte (în anul 1903). În cadrul Liturghiei a fost săvârşită şi hirotonia unui episcop, cu titulatura „de Sredneuralsk”.
După încheierea Dumnezeieştii Liturghii, Patriarhul Kiril şi arhiereul locului, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Gheorghe de Nijni-Novgorod şi Arzamas, împreună cu alţi ierarhi, s-au deplasat în oraşul Sarov pentru a sfinţi locul rezidirii Catedralei Adormirii Maicii Domnului din mănăstirea de călugări unde s-a nevoit Sfântul Serafim. La slujbă au asistat reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale. În cuvântul său, Preafericitul Părinte Patriarh Kiril a menţionat că „astăzi suntem părtaşi la un mare eveniment. Şi cât este de minunat că poporul nostru şi ţara noastră au ajuns să trăiască astfel de clipe, în care poporul conştientizează necesitatea unirii forţelor duhovniceşti cu cele materiale, a cunoştinţelor cu sentimentul moral! Doar o astfel de combinaţie poate asigura dezvoltarea consistentă a civilizaţiei umane şi să o ferească de dispariţie”. Capsula care a fost încastrată în zidul fundaţiei viitoarei biserici conţine următorul text: „Întru slava Sfintei, celei de o Fiinţă şi nedespărţitei Treimi, cu bunăvrerea şi bunătatea Ei a fost pusă această piatră de temelie de către Patriarhul Kiril al Moscovei şi al Întregii Rusii pentru reînnoirea bisericii închinate Adormirii Preasfintei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, în anul 2016 de la Naşterea după trup a Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în ziua de 1 august, în cetatea Sarovului, la Schitul Adormirii Maicii Domnului”.
Biserica iniţială data din 1778 şi a fost dinamitată de regimul comunist în anul 1951, pe motiv că oricum s-ar fi dărâmat de la cutremurile provocate de experimentele nucleare din zonă, mai ales că locaşul fusese închis din 1925. După ce Mănăstirea Sarov a fost închisă, moaştele Sfântului Serafim au fost duse într-un muzeu al ateismului din Leningrad, de unde abia în 1990 au fost identificate şi mutate la Moscova, iar de acolo, în luna iulie a anului 1991, au fost duse în procesiune spre mănăstirea reînfiinţată de la Diveevo, unde se află şi astăzi.