Piatră de temelie pentru noua biserică din Cisnădie‑Cartierul Arhitecţilor
Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a sfinţit şi aşezat piatra de temelie pentru noua biserică a Parohiei Calea Cisnădiei I din Cartierul Arhitecţilor al oraşului Cisnădie. Lăcaşul de cult va avea hramurile „Izvorul Tămăduirii” și „Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop”.
Credincioşii din Cartierul Arhitecților al oraşului Cisnădie au trăit clipe de bucurie duhovnicească duminică, 29 martie, când Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a sfinţit şi aşezat piatra de temelie pentru biserica mare a parohiei, care va fi construită în apropierea actualului lăcaş de cult din lemn, ridicat aici în urmă cu câţiva ani. În soborul slujitor s‑au aflat membri ai Administrației eparhiale a Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Ioan Coşa, protopopul de Sibiu, preotul paroh Iosif Toma și preotul coslujitor Emil Oancea, alături de ieromonahi, preoţi şi diaconi. Alături de credincioşii din comunitate s‑au aflat domnul Mircea Orlățan, primarul orașului Cisnădie, precum şi binefăcători care s‑au implicat direct în noul proiect al parohiei, informează Mitropolia Ardealului.
La finalul slujbei religioase, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu a felicitat preoţii şi comunitatea pentru începerea acestui nou proiect de ridicare a bisericii mari a parohiei, în apropiere de actualul lăcaş de cult şi de cimitirul municipal din Sibiu.
„Această micuță biserică ridicată aici a constituit temelia comunităţii spirituale, dar şi un început pentru ridicarea bisericii celei mari. Prezența dumneavoastră aici este o mărturie că nu doar biserica de zid este necesară, ci în biserica de zid se clădește, se zidește, se temeluiește Biserica Sfântă, al cărei cap este Hristos, iar noi suntem fiecare mădular în parte. Lăcașul de închinare care se zidește are mai multe etape în lucrarea aceasta. Întâi de toate se pune temelia bisericii, alegându‑se locul respectiv, iar alegerea locului nu este altceva decât scoaterea lui din uzul comun. Din momentul în care am săvârșit această lucrare, pe acest teren nu se mai poate construi altceva decât lăcaș închinat lui Dumnezeu şi ne‑a ajutat Dumnezeu să depășim faza aceasta. La punerea pietrei de temelie am marcat locul Altarului cu o cruce care va rămâne până când se încep lucrările, iar această cruce se află pe locul unde va fi masa jertfelnicului. Tot acolo am pus și o piatră de temelie care se va introduce în temelia bisericii în momentul în care se pune fundația”, a spus ierarhul.
„Lucrări minunate”
Preotul paroh Iosif Toma şi‑a exprimat recunoştinţa faţă de ierarh pentru binecuvântarea adusă comunității din Cartierul Arhitecților și a mulțumit tuturor care s‑au implicat până acum și care se vor implica şi la ridicarea lăcașului de cult.
„O rugăm pe Maica Preacurată, îi rugăm pe Sfântul Mucenic Laurențiu, pe Sfântul Ierarh Andrei Șaguna și pe Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, pe care îi avem ocrotitori și povățuitori ai noștri, să ne dăruiască putere, să fie mijlocitori către milostivul Dumnezeu pentru a putea duce la bun sfârșit lucrările minunate ale acestui proiect îndrăzneț, un proiect de suflet al Înaltpreasfinției Voastre, pe care l‑ați inițiat și sub coordonarea luminoasă și înțeleaptă a Înaltpreasfinției Voastre îl desfășurăm în continuare”, a spus pr. paroh Iosif Toma.
Primarul orașului Cisnădie, Mircea Orlățan, a transmis celor prezenți un cuvânt de susținere pentru construcția lăcașului de închinare.
Pe lângă construirea noului lăcaș de cult, proiectul cuprinde și un aşezământ sociocultural, spaţii pentru activităţile comunităţii parohiale şi capele mortuare.