În Arhiepiscopia Dunării de Jos, sâmbătă, 28 martie, elanul intelectual al elevilor s‑a împletit în mod deosebit cu mărturisirea publică a valorii vieții umane. Peste 800 de elevi au participat la etapa
Moment aniversar pentru Episcopul Giurgiului
Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a oficiat, în Duminica a 5‑a din Postul Mare, Sfânta Liturghie, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, în noua Catedrală Episcopală din municipiul Giurgiu, în prezenţa oficialităţilor publice și a credincioșilor. În cuvântul de învăţătură, ierarhul le‑a vorbit celor prezenţi despre pilda de pocăinţă a Cuvioasei Maria Egipteanca.
Cu ocazia împlinirii a douăzeci de ani de arhipăstorire în Eparhia Giurgiului, Primăria Municipiului Giurgiu i‑a conferit titlul de cetățean de onoare al orașului Giurgiu Preasfințitului Părinte Episcop Ambrozie, în semn de recunoaștere pentru activitatea pastorală, culturală și social‑filantropică, precum și pentru contribuția remarcabilă adusă la dezvoltarea spirituală și comunitară a orașului timp de două decenii. Prin această distincție, administrația publică locală își exprimă aprecierea și recunoștința pentru întreaga activitate a Preasfințitului Părinte Ambrozie și pentru rolul esențial pe care l‑a avut în dezvoltarea și coeziunea comunității giurgiuvene.
În această zi, cu bucurie duhovnicească, credincioşii s‑au închinat la icoana Maicii Domnului „Prodromița”, copie lucrată la Sfântul Munte Athos, dar și la părticele din moaștele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și ale Sfintei Mare Mucenițe Ecaterina, păstrate în noua Catedrala Episcopală din Giurgiu.
La final, au fost înălţate rugăciuni de mulţumire Mântuitorului Hristos pentru realizările şi darurile bogate pe care le‑a revărsat asupra Episcopiei Giurgiului în cele două decenii de arhipăstorire a Preasfinţitului Părinte Ambrozie.
Un cuvânt de felicitare a fost transmis de părintele arhim. Teodor Șerban, vicar eparhial. „Cei care v-am stat alături știm că cei 20 de ani de slujire la Giurgiu nu au fost ușori, ba dimpotrivă. Tot ceea ce s-a clădit a necesitat efort, implicare și dăruire dincolo de timp și dincolo de confortul pe care oamenii obișnuiți și-l doresc sau la care aspiră. Vă frământaţi ziua şi privegheaţi noaptea, socotind ce este bine de săvârşit. Cu bani puţini, dar bine chivernisiţi, dar mai ales cu multă jertfă și dăruire aţi realizat, în 20 ani de arhipăstorire în Eparhia Giurgiului, ceea ce nu credea nimeni a fi cu putinţă. Ați mărturisit cu multe ocazii că, în toți acești ani, bucuriile au fost multe, pe măsura jertfei, spunem noi. Nimic din toate acestea însă n-ar fi fost posibil, după cum ați afirmat de multe ori, fără binecuvântarea lui Dumnezeu, fără rugăciunile neîncetate ale clericilor, dar mai ales fără sprijinul, ajutorul și continua susținere a credincioșilor, care au format în jurul Preasfinției Sale o mare familie. Da, azi, după atâta vreme, Eparhia Giurgiului este casa noastră, o mare familie ce sporește spre slava lui Dumnezeu și cinstea Bisericii Sale cu flori duhovnicești menite să aline și să adape pe toți cei ce caută Calea, Adevărul și Viața”, a exprimat părintele vicar eparhial. De asemenea, un cuvânt festiv a rostit și Ciprian-Vasile Olinici, secretar de stat pentru Culte.
Credincioșii prezenți în noua Catedrală Episcopală din municipiul Giurgiu au fost binecuvântați de ierarh și au primit icoane, cruciulițe, daruri și publicații ortodoxe, se arată pe pagina de Facebook a Episcopiei Giurgiului.



.jpg)
