Pictura bisericească - simbol de credinţă visual

Faptul unic al În­tru­pă­rii Fiului lui Dum­­nezeu moti­vea­ză şi explică specificul unic al iconografiei creştine or­todoxe. Cu alte cuvinte, pictu­ra bisericească este o expresie vi­zuală liturgică a mărturisirii credinţei Bisericii în Fiul lui Dumnezeu întrupat, Iisus Hris­tos, Mântuitorul lumii.

În Persoana lui Hristos întrupat, Cuvântul şi Chipul (Icoana) lui Dumnezeu sunt identice. De aceea, Sfinţii Apostoli Îl măr­tu­ri­sesc pe Hristos ca fiind nu numai Cuvântul lui Dumnezeu (cf. Ioan 1, 1-14), ci şi Chipul sau Icoa­na lui Dumnezeu cel ne­vă­zut (cf. Co­loseni 1, 15). „El (Hristos) este chipul Dum­nezeului celui ne­vă­zut“ (Filipeni 2, 6; Evrei 1, 3).

În lumina întrupării Cu­vân­tu­lui sau Fiului lui Dumnezeu des­pre care stă mărturie Noul Tes­tament, se poate înţelege clar şi fără echivoc că interdicţia din Vechiul Testament de a re­pre­zen­ta pe Dumnezeu într-o for­mă văzută (cf. Ieşire 20, 4) avea doar un rol pedagogic; ea pre­gătea pri­mirea evenimentului unic al În­trupării sau Îno­me­nirii Cu­vân­tului veşnic al lui Dumnezeu şi al credinţei în El ca fiind Chipul sau Icoana veş­ni­că şi uni­că a lui Dumnezeu, ca sin­gura po­sibilitate, în istorie şi în veş­ni­cie, de a vedea prin El pe Dum­nezeu-Tatăl. Astfel faţa lui Dum­nezeu nu poate fi văzută decât numai prin faţa umană, smerită sau preaslăvită, a Cu­vân­tului ori Fiului Său întrupat. De ace­ea, când ucenicii I-au cerut lui Iisus să le arate pe Ta­tăl, deşi ei cunoşteau bine că nu poate omul să vadă faţa lui Dum­nezeu şi să mai trăiască (cf. Ieşire 33, 20), Iisus le-a spus că Dumnezeu-Ta­tăl poate fi văzut prin faţa um­a­nă a Fiului întrupat: „Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl“ (Ioan 14, 9-10).

Aşadar, funcţia primordială a iconografiei ortodoxe este măr­tu­risirea Tainei Întrupării lui Hris­tos, a Înomenirii Fiului lui Dum­nezeu. Din acest motiv, în faţa acuzaţiilor de idolatrie pro­fe­rate de iconoclaşti împotriva cinstitorilor de icoane, Sfântul Ioan Damaschinul (†749) a formulat în mod lapidar răspunsul or­­todox, zicând: „Eu nu ador materia, ci pe Acela Care pentru mân­­tuirea mea S-a făcut mate­rie“, adică a devenit om. Iar Si­nodul al VII-lea Ecumenic (787) precizează că cinstirea ară­tată icoanei se îndreaptă spre Per­soa­na reprezentată pe ea.

Prin urmare, după cum Sim­bo­l­ul de credinţă (Crezul) este o mărturisire verbală a Tainei În­tru­pării lui Hristos pentru mân­­tu­irea oamenilor, tot aşa icoana lui Hristos este o mărturisire vi­z­­u­ală a credinţei în Hris­tos, având acelaşi conţinut teologic-spi­ritual ca şi credinţa măr­tu­ri­sită verbal.

În acest sens, iconografia Bi­se­­ricii Ortodoxe nu poate fi re­du­să la un act artistic, decorativ, ci ea este în primul rând un mijloc de mărturisire vizuală a cre­din­ţei în Iisus Hristos, Unul din Sfân­ta Treime, şi a comuniunii spi­rituale harice a Lui cu toţi Sfin­ţii, cu Biserica şi cu în­trea­ga creaţie. Iconografia orto­do­xă nu este o artă obişnuită pro­fană, ci una sacră-eclesială, care expri­mă teologic-liturgic în­tâl­nirea omu­lui credincios cu Dumnezeu cel Sfânt şi cu Sfinţii Lui.

Astfel, pictura bisericească poa­­te fi înţeleasă deplin, în scopul ei major, numai în viaţa li­­turgică a Bisericii, care este o per­manentă mărturisire şi invocare a lui Hristos, Fiul veşnic al lui Dumnezeu, Cel ce S-a făcut om pentru mântuirea oameni­lor, adi­că pentru a dărui pă­mân­te­ni­lor viaţa eternă cereas­că. În acest sens, pictura ortodo­xă este o vedere spirituală dincolo de ve­de­rea fizică, este o ve­de­re prin cre­dinţă a  Împărăţiei cerurilor, o privire duhov­ni­ceas­că în „cerul nou şi pământul nou“ (Apo­ca­lip­sa 21, 1). Pictura bi­sericească ne în­făţişează omul şi lumea creată în lucrare dina­mică de luminare sau transfigurare a acestuia, de în­viere şi sfin­ţire, de înaintare spre Împă­ră­ţia cerurilor, prin ha­rul Prea­sfin­tei Treimi adus lumii de Hris­tos şi împărtăşit de Du­hul Sfânt în viaţa Bisericii. În icoa­nă se întâlnesc: istoria cu veş­­ni­cia, pământul cu cerul, na­tu­ra uma­nă cu harul divin, creatul cu necreatul, vizibilul cu in­vi­zi­­bi­lul.

Din acest motiv, mesajul pic­tu­rii bisericeşti ortodoxe nu este centrat pe opinia individuală sau personalitatea pictorului, ci pe semnificaţia spirituală a eve­ni­­mentului din Revelaţia dumnezeiască şi pe viaţa harică a sfântului reprezentat iconic.

În rezumat, iconografia ortodoxă are patru funcţii majore: 1) icoana este o mărturisire a cre­din­­ţei că Dumnezeu Cel nevăzut Se face văzut pentru ca să înalţe la viaţa cerească pe oamenii pă­mân­­teni; 2) icoana este o che­ma­re a omului la rugăciune sau la co­muniune cu Dumnezeu şi cu Sfinţii Lui; 3) icoana este o carte sfântă care ne arată că sfinţii sunt învăţătorii noştri şi rugă­tori pentru noi;  4) icoana este o fru­museţe văzută a spaţiului li­tur­­gic, care ne cheamă să înfru­mu­­seţăm sufletul şi viaţa noas­tră prin iubire milostivă şi sfin­ţe­­nie, spre a gusta din frumu­se­ţea nevăzută sau slava cerească veşnică a iubirii Preasfintei Tre­imi.

Fiind o artă spirituală, teolo­gi­­că şi liturgică, proprie Bise­ri­cii, pictura bisericească este o exprimare vizuală care tran­s­cen­de cuvântul şi conceptul, iar „geniul Ortodoxiei constă tocmai în faptul de a menţine o unitate orga­ni­că între teologia conceptuală şi cea artistic-liturgică, în­tre teologia academică şi teologia expri­ma­tă în spiritualitatea Bi­sericii, sub formă de teologie predicată (omi­letică şi catehe­tică), cânta­tă, pictată, zidită, ascetico-filoca­li­că (mistică), aghio­gra­fică. Ast­fel, se evită, de pildă, o bipola­ri­za­re păgubitoare a te­o­lo­giei în in­telectualism cerebral, pe de o par­te, şi spiritualitate sen­ti­men­ta­list-individualistă, ateologică (lipsită de înrâurirea dogmatică eclesială), pe de altă parte“ 1.

Sfinţii Părinţi ai Bisericii au evidenţiat rolul major al picturii bi­sericeşti în educaţia duhov­ni­ceas­că şi înţelegerea lucrării dum­nezeieşti în oameni şi între oa­meni, pentru mântuirea lor, aşa cum mărturiseşte Sfântul Ioan Damaschinul când spune: „pen­tru că nu toţi ştiu carte, şi nici nu se ocupă toţi cu cititul, pă­­rinţii au socotit ca să fie pictate acestea în icoane ca nişte fap­­te de vitejie spre a ne aduce aminte repede de ele. În adevăr, de multe ori neavând în minte pă­timirea Domnului, dar vă­zând icoana răstignirii lui Hris­tos, ne aducem aminte de păti­mi­­rea mântuitoare şi, căzând în ge­nunchi, ne închinăm. Nu ne în­­chinăm materiei, ci celui ce es­te înfăţişat în icoană, după cum nu ne închinăm materiei din ca­re este făcută Evanghelia, nici ma­­teriei crucii, ci chipului crucii“ 2.

În teologia sa despre icoane, Sfântul Ioan Damaschinul a lăr­git orizontul tematic, legând te­ma cinstirii şi a folosirii icoa­ne­lor de tema posibilităţii sfinţirii şi ri­di­cării materiei la o stare harică, lă­murind că aşa cum se dă­ru­ieş­te har dumnezeiesc obiectelor ma­teriale prin sfin­ţi­rea lor, tot aşa participă şi icoanele la harul dă­ruit de Dumnezeu sfinţilor zu­gră­viţi pe ele, când este invocat numele celor pictaţi pe icoane.

În acest sens, părintele Du­mi­tru Stăniloae precizează: „Icoa­na ortodoxă a fost astfel, ală­turi de literatura duhov­ni­ceas­că pa­tris­tică, ascetic-duhov­ni­cească, cel mai însemnat că­lăuzitor al cre­dincioşilor mai râvnitori în for­marea lor pe linia unei vieţi du­hovniceşti, de trăire cu Hris­tos în Duhul Sfânt. Cel mai mult s-au format în sensul acesta sfinţii, în ale căror icoane e redat acelaşi mod de vieţuire du­hov­ni­cească, prin care ei s-au străduit să urmeze lui Hristos. În aceste icoa­ne se afirmă şi un sens al mântuirii deosebit de cel al justificării exterioare prin jertfa de satisfacere sau de ispăşire a lui Hristos. Prin ele se arată îndumnezeirea la care sunt ridicaţi cei ce cred în Hristos, îndumnezeire care deschide orizontul veacului viitor. Stilul bizantin al icoanelor afirmă până azi spiritualitatea propriu-zis creştină şi azi începe să fie preţuit din nou pretutindeni, nu pentru că e stilul epocii bizantine, ci pentru că e stilul transfigurării şi subţirimii spirituale autentice a omului în Dumnezeu, în afară de care nu poate fi altă spiritualitate creştină autentică “ 3.

În ceea ce priveşte tendinţele care se manifestă în pictura bise­ri­ceas­că actuală, ilustrate mai ales prin evoluţiile din ultimele do­uă decenii, se constată mai ales o reînviere a interesului pen­tru iconografia ortodoxă (bi­zan­t­ină), exprimată într-o remarcabilă sporire cantitativă a numărului de icoane şi de bise­rici pictate. În acelaşi timp, se constată anumite tendinţe de diversificare, în funcţie de nivelul de pregătire teologică şi artistică a pictorilor bisericeşti, de ta­len­tul lor şi de preferinţe de na­tură tehnică şi stilistică.

Însă, aceste diversificări sunt fie expresii ale redescoperirii ar­tei bizantine autentice în spiritul bine fundamentat al Tra­di­ţiei, fie expresii ale libertăţii indivi­duale ale unor pictori, care, din nefericire, caută originalita­tea individuală mai mult decât corectitudinea teologică a pictu­rii bisericeşti şi comuniunea ecle­sială bazată pe tradiţia ico­no­grafică autentică.

De aceea, atragem atenţia că, spre deosebire de creaţiile de ar­tă plastică generală, pictura bi­se­­ricească este expresie a cre­din­ţei eclesiale şi componentă a vieţii liturgice ortodoxe, pur­tă­toa­re ale unui mesaj teologic pro­fund, conservat prin anumite ri­gori canonice de natură tematică şi compoziţională (erminie iconografică), precum şi de norme specifice bisericeşti în ceea ce priveşte abordarea teh­ni­că şi stilistică. În acest sens, ca şi muzica bisericească, pictu­ra bi­sericească trebuie să expri­me cu prioritate, într-un mod ar­tis­tic eclesial consacrat, conţinu­tul teologic al credinţei creştine or­todoxe universale.

Prin urmare, ţinând seama de amploarea, diversitatea şi influenţa deosebită a picturii bise­ri­ceşti în viaţa Bisericii, Patri­ar­hi­a Română este, în mod firesc, preocupată de promovarea ico­no­grafiei bisericeşti autentice, de­o­arece norma liturgică expri­mă norma credinţei (lex orandi, lex credendi est).

De aceea, la împlinirea a 100 de ani de la primul Regulament pen­tru zugrăvirea bisericilor 4, prin care se preciza că „este admis numai stilul bizantin, întrebuinţat în Biserica Ortodoxă şi cu deosebire în Muntele Athos“ (art. 1), având ca scop unitatea sti­­lului şi respectarea erminiei, astfel încât „icoana aceluiaşi sfânt, în expresiunea fizi­o­no­mi­ei, în trăsăturile caracteristice, tre­buie să fie identică în toate bi­sericile ţării (...), să fie de­să­vâr­şit uniforme, spre a fi cunoscute de toată lumea ortodoxă, chiar şi când nu ar avea inscrip­ţiune“ (art. 5), şi după mai mult de 60 de ani 5 de la trecerea Co­misiei de pictură bisericească în subordinea Patriarhiei Române, pe temeiul tradiţiei canonice a Sfinţilor Părinţi şi în acord cu în­vă­ţătura Sfintei Scripturi 6, Sfân­tul Sinod al Bisericii Orto­do­xe Române a adoptat, în data de 28 septembrie 2012, un nou Regulament pentru organizarea şi funcţionarea Comisiei de pictură bisericească a Patriarhiei Române.

Noul Regulament pentru or­ga­nizarea şi funcţionarea Co­mi­siei de pictură bisericească a Pa­tri­arhiei Române vine să protejeze şi să promoveze arta biseri­ceas­că tradiţională bizantină şart. 4 alin. (2) din Regulamentţ, adică iconografia ortodoxă şi me­sajul ei teologic, executată în diferite tehnici.

Comisia de pictură biseri­ceas­că are o responsabilitate foar­te mare, mai ales într-o vre­me când s-au construit biserici noi şi care trebuie pictate. De ase­menea, este o responsabilita­te mare şi pentru modul în care se reali­zează restaurarea bisericilor şi a picturii existente. Este mai greu de restaurat o pictură veche decât de realizat o pictură nouă, pentru că trebuie respec­ta­te autenticitatea, originalita­tea şi epoca în care a fost reali­za­tă cândva o pictură.

Întrucât se constată că mulţi dintre pictorii noştri au nevoie de o mai bună pregătire teolo­gi­că liturgică, între formele de pre­gătire continuă a pictorilor şi res­tauratorilor bisericeşti se în­scriu şi cursurile organizate de Comisia de pictură bisericească, care se desfăşoară anul acesta în perioada 4-7 noiembrie la Pa­la­tul Patriarhiei din Bucureşti, sub genericul: „Conferinţa Na­ţi­o­nală Unitate dogmatică şi spe­ci­fic naţional în pictura bise­ri­cească“.

Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Chipul sau Icoana Dumnezeului Celui nevăzut, să ne ajute să păstrăm, să promo­văm şi să transmitem ge­ne­ra­ţii­lor prezente şi viitoare unitatea dog­matică şi frumuseţea duho­v­ni­cească a picturii bisericeşti au­ten­tice, ca pe o lumină a comu­ni­unii liturgice ortodoxe între ge­neraţii diferite şi între etnii di­fe­rite, spre slava Preasfintei Treimi şi bucuria Bisericii lui Hris­tos.

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Cuvânt rostit la deschiderea Con­fe­rin­ţei Naţionale „Unitate dogmatică şi spe­cific naţional în pictura biseri­ceas­că“, organizată de Comisia de pictură bi­sericească, Palatul Patriarhiei, luni, 4 noiembrie 2013.

NOTE:

1 † Daniel, Patriarhul Bisericii Or­to­doxe Ro­mâ­ne, Teologie şi spirituali­ta­te, Ed. BASILICA, Bu­cureşti, 2010, p. 38.

2 Sf. Ioan Damaschinul, Dog­ma­tica, traduce­re de pr. D. Fecioru, Ed. IBMO, Bucureşti, 1943, p. 143.

3 Pr. prof. dr. Dumitru Stãniloae, Te­ologia Dog­matică Ortodoxă, vol. 3, Ed. IBMO, Bu­cu­reşti, 1997, p. 231.

4 Acest Regulament a fost aprobat prin De­cre­tul Regal nr. 4316/1912 şi pu­blicat în Monitorul Ofi­cial, nr. 160/17 octombrie 1912, la Chiru Cos­tes­­cu, Colecţiune de legi, regulamente, ac­te, deci­zi­uni, circulări, instrucţiuni, for­mulare şi progra­me, Editura Insti­tu­tului de Arte Grafice, Bu­cu­reşti, 1919, pp. 386-389.

5 În anul 1950, Comisia de pictură bi­se­ri­ceas­că a fost trecută de la Mi­nis­te­rul Cultelor la Pa­tri­arhia Română, iar prin deciziile 136 şi 157/1950 aceas­ta a fost înscrisă în subordinea Ad­mi­nis­traţiei Patriarhale şi prin Decizia nr. 633/1958, a patriarhului Justinian, au fost stabi­li­te normele pentru orga­ni­zarea şi funcţionarea Co­misiei de pic­tură bisericească a Patriarhiei Ro­mâ­ne sub coordonarea sectorului Ad­mi­nistraţiei Patriarhale II.

6 Facerea 18, 2 şi 18, 17-33; Ieşirea 25, 18-21 şi 28, 36; Deuteronomul 6, 13 şi 10, 8; Numeri 20, 6 şi 21, 8; 3 Regi 6, 27; Psalmi 5, 8 şi 98, 5; Matei 4, 10; Luca 1, 9 şi 4, 8; Apocalipsa 22, 9 ş.a.

Specialişti în artă eclesială s-au întâlnit în conferinţă naţională