Pictura Bisericii „Sfântul Pantelimon” din Sibiu a fost sfinţită

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 20 Martie 2022

În a doua duminică a Postului Mare, a Sfântului Grigorie Palama, Înalt­preasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a sfinţit pictura Bisericii „Sfântul Mucenic Pantelimon” şi „Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei” din Sibiu.

După slujba de binecuvântare cu apă sfinţită a lăcaşului şi de sfinţire a picturii interioare cu Sfântul şi Marele Mir, Înaltprea­sfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a săvârşit Sfânta Liturghie. În cadrul sfintei slujbe, ierarhul l-a hirotonit preot pe diaconul Alin-Ilie Bîrsan pentru Parohia Săliște 2 din județul Sibiu.

În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a vorbit celor prezenți despre însemnătatea duhovnicească a Duminicii Sfântului Grigorie Palama, când la Sfânta Liturghie s-a citit Evanghelia vindecării slăbănogului din Capernaum.

„Ajutorarea celor sărmani este o condiţie a mântuirii noastre. Dacă noi nu ne ajutăm aproapele, nu putem să ne bucurăm de ajutorul pe care Dumnezeu ni-l dă atunci când cerem noi, căci noi cerem doar pentru noi, dar în momentul când ne rugăm şi îi ajutăm şi pe alţii, ne ajută şi pe noi Dumnezeu. (...) Mântuitorul a apreciat credinţa, perseverenţa şi dragostea celor patru oameni faţă de acest sărman slăbănog şi vedem că nu la solicitarea lui l-a vindecat, ci văzând credinţa acestora. Noi, când contribuim la ajutoarea celor sărmani, a celor nevoiaşi dimprejurul nostru, trebuie să fim încredinţaţi că, în funcţie de modul în care noi împlinim fapta bună, ea este eficientă şi pentru cel care o primeşte şi este folositoare şi pentru noi”, a spus ierarhul.

Biserica închinată Sfântului Mucenic Pantelimon şi Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, a fost ridicată cu multă trudă din partea comunităţii, în perioada 2005-2010, iar în ultimii şase ani a fost înfrumusețată și cu pictură interioară, sub coordonarea preoţilor Cristian Vaida şi Claudiu Curiban. La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul i-a felicitat pe toţi cei implicaţi în lucrarea de înfrumusețare a bisericii şi le-a oferit acte de cinstire.