Plata profesorilor care participă la examenele naţionale este incertă
Ministerul Educaţiei nu a luat încă o decizie privind plata profesorilor care participă la examenele naţionale, nefiind nici o întârziere pentru această acţiune, întrucât probele scrise ale bacalaureatului au loc în iunie, au anunţat reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS).
„Nu suntem în întârziere în privinţa stabilirii plăţii profesorilor care participă la examenele naţionale. De exemplu, probele scrise al examenului de bacalaureat au loc în iunie. Vom lua o decizie în următoarea perioadă“, a spus Melania Mandas Vergu, purtător de cuvânt al MECTS. Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) atenţionează cadrele didactice asupra faptului că MECTS nu are prevăzuţi bani în bugetul pe 2010 pentru plata supraveghetorilor, examinatorilor şi corectorilor de la examenele naţionale. „Nu este nimic în buget. Dacă, faţă de 2008, în 2009 banii alocaţi pentru plata supraveghetorilor, examinatorilor şi corectorilor a scăzut la aproape jumătate, în 2010 nu mai există nici un leu prevăzut pentru aceste activităţi“, a spus preşedintele FSLI, Aurel Cornea, conform Mediafax. Liderul sindical a spus că, în 2008, un supraveghetor primea 60 de lei, iar în 2009, doar 25 de lei. În cazul corectorilor, în 2008 au fost acordaţi şapte lei, în 2009, patru lei, iar în 2010, „nimic“, a adăugat Cornea. „În aceste condiţii, îi atenţionăm pe profesori asupra faptului că munca prestată de ei pentru aceste activităţi de la examenele naţionale este neremunerată“, a mai spus Cornea. Colectarea fondurilor pentru protocol este interzisă Respectarea metodologiei de bacalaureat este obligatorie pentru toate persoanele implicate în organizarea şi desfăşurarea acestui examen, a atenţionat Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS). „Se interzice cu desăvârşire colectarea sau favorizarea acţiunii de colectare a unor fonduri materiale sau băneşti de la candidaţi, de la părinţii acestora sau de la orice persoană care are rude în rândul candidaţilor, fonduri care au ca destinaţie asigurarea unor beneficii sau a protocolului pentru membrii comisiilor din centrele de testare sau de evaluare“, aşa cum se arată în comunicat. Potrivit MECTS, cadrele didactice care în perioada examenului comit fapte cu un caracter infracţional vor fi sancţionate în conformitate cu prevederile metodologiei sau ale Codului penal. Rezultate foarte bune la prima probă Conform datelor preliminare centralizate luni de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), la proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba şi literatura română (proba A) au participat 69.970 de elevi (din 83.233 înscrişi) şi au fost evaluaţi 69.969, un candidat din Bucureşti fiind eliminat pentru tentativă de fraudă. În privinţa calificativelor primite de elevii prezenţi, situaţia se prezintă astfel: 9.266 (13,19%) s-au încadrat în categoria utilizator de nivel mediu (cei mai mulţi în Bucureşti şi în judeţele Galaţi şi Harghita), 21.045 (30,08%) au obţinut certificatul de utilizator avansat (cei mai mulţi în Bucureşti, respectiv judeţele Bihor şi Iaşi), iar 39.698 (56,74%) cel de utilizator experimentat (cei mai mulţi în municipiul Bucureşti, respectiv judeţele Prahova şi Ialomiţa). Ca urmare a unui număr redus de elevi, 25 de centre din 17 judeţe nu au avut candidaţi planificaţi să susţină proba luni, iar în patru centre, din judeţele Neamţ (1) şi Satu Mare (3), s-a aplicat soluţia de rezervă, întrucât în cursul dimineţii s-au constatat probleme de alimentare cu energie electrică.