Poezia Vechiului Testament: „Iar ei l-au aruncat într-o groapă cu lei”
Şi era un balaur mare într-un loc şi-l cinsteau pe el Babilonenii. Şi a zis regele către Daniel: Oare vei zice că şi acesta este de aramă? Acesta este viu şi mănâncă şi bea, nu vei mai putea zice că şi acesta nu este dumnezeu viu; deci închină-te lui.
Şi a zis Daniel: Domnului Dumnezeului meu mă voi închina, că Acela este Dumnezeu viu; iar tu, o, rege, dă-mi slobozenie şi voi omorî balaurul fără de sabie şi fără de toiag. Şi a zis regele: Ți-l dau ţie. Şi a luat Daniel răşină şi seu şi păr şi le-a fiert la un loc şi a făcut cocoloaşe şi le-a aruncat în gura balaurului şi, mâncând, a plesnit balaurul.
Şi a zis Daniel: Iată închinăciunile voastre. Şi când au auzit Babilonenii, s-au mâhnit foarte şi s-au pornit împotriva regelui. Şi au zis: Iudeu s-a făcut regele; pe Bel l-a stricat, pe balaur l-a omorât şi pe preoţi i-a tăiat. Şi, venind la rege, i-au zis: Dă-ne nouă pe Daniel; iar de nu, te vom ucide pe tine şi casa ta. Şi văzând regele că se pornise asupra lui foarte, şi silit fiind, a dat lor pe Daniel. Iar ei l-au aruncat într-o groapă cu lei, şi a fost acolo şase zile.
Şi erau în groapă şapte lei, şi le da lor pe zi două trupuri de osândiţi şi două oi; iar atunci nu le-au dat lor nimic, ca să mănânce pe Daniel. Şi era atunci Avacum prooroc în ţara Iudeilor şi acela fiersese fiertură, şi a pus pâine în scafă, şi mergea la câmp să ducă secerătorilor. Şi a zis îngerul Domnului către Avacum: Du prânzul care-l ai, în Babilon, lui Daniel, în groapa leilor. Şi a zis Avacum: Doamne! Babilonul nu l-am văzut şi groapa n-o ştiu unde este! Şi l-a luat îngerul Domnului de creştet şi, ţinându-l de părul capului său, l-a pus în Babilon deasupra gropii, întru repeziciunea duhului său.
Şi a strigat Avacum zicând: Daniele! Daniele! Ia mâncarea pe care ţi-a trimis-o ţie Dumnezeu. Şi a zis Daniel: O, Ţi-ai adus aminte de mine, Dumnezeule, şi n-ai părăsit pe cei care Te caută şi Te iubesc pe Tine! Şi s-a sculat Daniel şi a mâncat; iar îngerul Domnului îndată a dus pe Avacum la locul său.
Iar regele a purces a şaptea zi să plângă pe Daniel, şi a venit la groapă, s-a uitat înăuntru, şi iată Daniel şedea. Şi a strigat regele cu glas mare, zicând: Mare eşti, Doamne Dumnezeul lui Daniel! Şi nu este altul afară de Tine. Şi l-a scos pe el din groapă; iar pe cei care voiseră pieirea lui i-a aruncat în groapă, şi i-au mâncat leii dinaintea lui.
(Fragment din
„Istoria omorârii balaurului
și a sfărâmării lui Bel")