Poezia Vechiului Testament: „Nebunia omului dărâmă calea lui”

Mai de preţ este săracul care umblă întru neprihănirea lui, decât un bogat cu buze viclene şi nebun. Neştiinţa sufletului nu este bună, iar cel ce umblă repede dă greş. Nebunia omului dărâmă calea lui şi inima lui se mânie împotriva Domnului. Bogăţia strânge prieteni fără de număr, iar săracul se desparte chiar de prietenul său. Martorul mincinos nu va rămâne nepedepsit şi cel ce spune lucruri neadevărate nu va scăpa. Mulţi sunt cei ce linguşesc pe un om darnic şi toţi sunt prieteni ai celui ce dă daruri. Toţi fraţii celui sărac îl urăsc; cât de mult prietenii lui se depărtează de el! El caută vorbe (mângâie­toare), dar nu le află. Cel ce dobândeşte înţelepciune iubeşte sufletul său şi cel ce ţine cu tărie la pricepere află fericirea. Martorul mincinos nu rămâne nepedepsit şi cel ce spune lucruri neadevărate se va prăbuşi. Nu-i stă bine celui fără de minte să trăiască în desfătări, cu atât mai puţin unui rob să conducă peste căpetenii. Înţelepciunea domoleşte mânia omului şi faima lui este iertarea greşelilor. Furia unui rege e ca răcnetul unui leu, iar bunăvoinţa lui este ca roua pe iarbă. Un fiu neascultător este nenorocirea tatălui lui, iar certurile unei femei un jgheab care curge întruna. Lenea te face să cazi în toropeală; sufletului trândav îi va fi foame. O casă şi o avere sunt moştenire de la părinţi, iar o femeie înţeleaptă este un dar de la Dumnezeu. Cel ce ia seama la poruncă îşi păstrează sufletul său, iar cel ce dispreţuieşte cuvântul (Domnului) va muri. (Pildele lui Solomon, capitolul 19, fragment)