POEZIE: Alexandru Cazacu

Alexandru Cazacu a debutat literar în ziarul „Tineretul Liber” cu o poezie (prezentare Tudor Opriş). Colaborează cu versuri la majoritatea revistelor literare: „România literară”, „Scrisul Românesc”, „Acolada”, „Antares”, „Argeş”, „Ateneu”, „Bucovina Literară”, „Bucureştiul literar şi artistic”, „Cafeneaua literară”, „Caligraf”, „Convorbiri literare”, „Dis­cobolul”, „Ex-Ponto”, „Familia”, „Leviathan”, „Libris”, „LitArt”, „Lucea­fărul”, „Luceafărul de dimi­neaţă”, „Lumina literară şi artistică”, „Luminǎ Lină”, „Poesis”, „Poezia”, „Pro Saeculum”, „Ramuri”, „Spaţii Culturale”, „Sud”, „Tribuna”, „Urmuz”, „Vatra”, „Vatra Veche”, „Viaţa Româ­nească“. Volume publicate : „Paralele îmbrățișate” (1995), „Tâlhari sau profeți” (2001), „Duminica în Est” (2017), „Mesaje pentru Iulia” (2019).

Încercare

Oboseala şi îngrijorările

prin orașul împodobit cu flori de liliac

ca și cum îngerii ar fi puși să jure

că sunt de partea noastră

când frumusețea devine

o mare încercare

un nou Avignon

convinși că seara aceasta

ar putea dura câteva sute de ani

iar prin mica fereastră intră

bucăți de cer

Partea oraculară a cuvintelor

se împrăștie-n mici limpezimi

și-n lumina lor vătămată

vom avea puterea să privim

non-locurile acestui tărâm

peste care zidim Betanii

 

Dimineață de vânătoare

Scamatorii

care fac să apară mereu animale și lucruri

prin deșertul roșu

care se întinde în inimi

când tăcerea aliniază planetele

iar panoplia cu trofee devine tăioasǎ

lățindu-se în oglinzi și perete

odată cu floarea păpădiilor

printre scândurile podelei lăcuite cu raze

Ţin într-o mână arma și-n cealaltă vânatul

precum adevărul și consecințele lui

precum diferența dintre tangibil și intan­gibil

în orele ce se îndreaptă

odatǎ cu hăitaşii din trecut în trecut

cum obiectele fără stăpân spre

o frumusețe aparte

când pe crucea cerului norii urcă

asemeni corabiei lui Noe

peste muntele Ararat

 

Duminica

Să priveşti în valurile oglinzii

chipul părelnic al orei ce vine

sub zgomotul ploii monotone

ce cade necăjită între filele

cărţilor de geografie

şi de joc pierdut fără tăgadă

prin duminica străpunsă

de luminile autobuzului ca de nişte suliţe

acolo la capătul cursei

când se vizează foaia de parcurs şi anduranţa

de la previzibil la imprevizibil

şi din vehicule ce-şi trag sufletul lor

spre cel al călătorilor

coboară lent în lume

imense cantităţi de necunoscut

şi un mod particular de a înţelege teama

de a căuta în jur un ajutor

aflat mereu la îndemână

 

Îmbrăţişare

Liniştea îşi schimbǎ pe străzi cămăşile

şi ramele fotografiiilor

iau în stăpânire odaia

Mortarul toamnei se depune pe ziduri

şi în podul casei umblă îngeri

cu feştile aprinse

Călători nevăzuţi aleargǎ spre peroane

Locomotive uzate se urnesc pe vechile şine

Pierdem numărătoarea zilelor

în care am fost amăgiţi şi ne-am amăgit

Ore neterminate încremenesc lângă noi

O garǎ străinǎ  e azi continentul

unde cineva îmbrățișază lumea

cu mâini de ascet

 

Ecartament și haltă

Gestiunea timpului prin spații de periferie

unde crezi în cel drept

dar adesea nu îl urmezi

cu mereu schimbătoarea perspectivă

din schimbătorul punct de observație

 

Distanțe vechi și noi suferințe

clivajul dintre bine și aproapele lui

prin duminica aceasta le vezi

ca pe un tren ce-și caută

ecartament şi haltă

 

Orele lungi de Noiembrie

Îmbătrânită și calmă

amiaza ține pe umeri

orele lungi de Noiembrie

Precum un om ce-și caută ochelarii

pipăind obiectele din jur

rămâne amintirea

Iubirile sosesc târziu

în liniştea oraşului

ce sub pietre

ascunde un Carpenaum

O invizibilă căinţă

copleșește totul în jur

iar zugrăvelile catapetesmei

ne privesc fără mustrare

 

Prin carbonul serii

Să trecem prin carbonul serii

ieșit din diamante

cu aceeași determinare

ca la începutul zilei

cu victorii puține și mari înfrângeri

cu manșeta cămășilor albă

și amprentele de inefabil

acoperindu-ne sufletul

cu inelul fiului risipitorului

sclipind pe degete

când sub pași drumul

este doar pielea unui asin

iar roșul purpuriu al depărtării

este sângele cocoșului

care de trei ori a vestit lepădarea

 

Ninsoarea

Garoafa de la butonieră albise

iar seara zăngănea în lucruri

în inima muntelui de legi

ce se prăbuşea

sub amnezia învingătorilor

şi câmpia indiferenţei întinsă

precum o funie sub pasul şovăitor

al saltimbancului

când rănile se închideau

şi cicatricile dispăruseră

iar ninsoarea se împrăştia ca un pumn de făină

peste oficiul de evidenţă al populaţiei

peste cele o mie şi una de ferestre

ale camerei în care lumina

abia mai avea loc să încapă

peste şarpanta muzeului de istorie antică

unde arginţii din salonul de numismatică

făceau să tresară-n somn

întâmplările de mâine.