POEZIE: Alexandru Petria
să te trezești în ce iubești
despre ce iubești
nu folosi vorbe mari,
ca atunci când
trebuie să tragi de bani până la salariu,
ca atunci când
ai o singură ploscă cu apă și
100 de km de deșert în față,
vorbele mari
sunt ispita lăcomiei,
nu folosi vorbele mari,
să-ți rămână să te trezești
în ce iubești
prețul setei
ca să înțelegi un lucru trebuie
să te lungești până nu-l mai vezi
sau să-l înconjori
adevărul are nevoie de absență
ca un pahar care știe prețul setei
reîntregirea familiei
n-are rost să-ți bați capul
cu orice problemă
la care rezolvarea e în altă parte,
cum nu ți-ai cerut viața,
normal, n-o să-ți ceri nici moartea,
nu huli prin teamă, nu huli
fiindcă n-ai încheiat nasturii
la cele pe care le voiai fără greșeli,
mai deștepte,
mai ca niște declarații favorabile,
adevărul și frumusețea stau în imperfecțiune
și-n vulnerabilitate,
în căutare- de fapt,
stai calm pe cât liniștea te înconjoară
și-și clipocește prezența,
moartea este reala întregire a familiei
nimic în plus
e apa cea mai înțelegătoare pentru spălat păcatele,
vinul cel mai de soi,
care în loc să te îmbete
te pune în față cu limpezimea,
o să fiți cum sunteți,
unde pământul e cel mai bun demachiant,
legați-vă zilele și nopțile ca un dar din dar,
nu aruncați banii fără rost
și nu umblați după bani și ranguri fără rost,
pământul e cel mai bun demachiant
cu limpezime pentru fiecare,
moartea e cea mai înțelegătoare dintre ape
o să știi ce să prețuiești
prima lecție adevărată despre viață
o primești când îți moare cineva apropiat,
ești elevul cu premiul la învățătură care
crește odată cu durerea,
pur și simplu n-ai cum să absentezi,
ce e viața are aerul luminat de lipsa ei,
iar aerul e ca un pom de crăciun,
nașterea trebuie sărbătorită, neagră!
fișă clinică
ce vină au culorile dacă-s rămase cu o singură mână,
iar fețele abia reușesc să și le spele de mântuială?
de unde să arate ca noi, proaspete?
se speră să vină de undeva, de departe,
un lot de culori cu ambele mâini,
așa zic politicienii, așa repetă presa,
este al naibii de greu să trăiești asta,
și mâine o să spună la fel,
și politicienii, și presa,
o să încerce să fie cât mai convingători,
dar cine să mai aibă încredere
în cei care și-ar vinde și mamele?