POEZIE: Alexandru Petria

Data: 31 Iulie 2024

ziua în care n-a murit nimeni

în ziua în care n-a murit nimeni,
nimeni n-a fost mai fericit,
broaștele își clamau sexualitatea 
după orăcăit,
bicicleta din curte avea în roți
cocoșat aerul ca și ieri,
în ziua în care nimeni n-a murit
au fost concediați oameni ca altădată,
s-au atârnat țâncii la sânii mamelor 
ca de obicei,
în ziua în care n-a murit nimeni
erați ocupați să răspundeți la întrebările
dacă îngerii au umbră,
dacă linia dreaptă este într-adevăr dreaptă,
nimeni n-a observat,
minunea are nevoie de ochi 
ca s-o primească,
îmi aduc aminte doar că în ziua aia
am primit cadou o pereche 
de pantofi bugatti
și am plătit pentru o cafea cât nu face
                                                               
podul

am primit un pod de la maică-mea,
cum ea l-a căpătat de la bunică-mea,
pe pod sunt indicatoare
să circuli dacă ești bun,
după ce ai învățat să te speli pe mâini,
să nu-ți bați joc de pâine, bătrâni
și de cei care te iubesc.
când trec pe asfaltul podului am rețineri,
fiecare bărbat are ceva de golan,
dar podul mă suportă.
văd cum, podul o să-l împing mai departe,
nepoților să le ajungă ora exactă din lume

limba

îți cauți limba cu o lanternă
răsturnând obiectele din cele trei camere,
e una din desele căderi de curent,
iar blocurile sunt umplute
până la candelabre de noapte.
ești nervos, știi că mulți
au umblat ani până și-au găsit limba.
și-s cazuri fericite,
majoritatea au început să putrezească
în coșciuge
cu gurile goale.
ce viață e și asta, fără o limbă?
ce viață?, repeți cu năduf.
te consolezi că merită să trăiești
cât mai ai putere să-ți cauți limba.
tumefiată sau slăbită -
cum este.
nu-i de colea să ai propria limbă