POEZIE: Claudiu Soare

INFINITUL LIRIC
Însingurarea. 
Sau ce suntem înainte de a fi oameni.
Cu fiecare zi tradusă în haiku.
Mărginirea ca încredinţare a frumuseţii,
pentru un timp.
Argumentul cinic al copilăriei pierdute
în asfinţire.
Arta, aer lipsit de respiraţie, 
căruia nu i se returnează fiinţa.
În adâncimea gândului 
forma celenterată a soarelui.
Înţelesul neomenesc, 
pustiul luxuriant 
împreunându-se cu sine însuşi.
Infinita transfigurare a propriei imagini 
în infinitele oglinzi ale transfigurării. 
Paradisul cu plictis din umbră.
Rezerva de lumină 
deasupra unei zile în care oamenii 
s-au iubit pe furiş.
Zadarnică este orice revoltă 
împotriva zăpezilor lirice.

INFINIT SINGURATIC
Acest obiect universal 
împotriva poeziei,
zâmbetul tău.
Cântecul lui cu geografie solemnă.
Silueta lui leneşă,
care numeşte atât de bine 
splendoarea omului singuratic.
Omul singur este 
o teorie necunoscută
a culorilor.
Am visat acest text.
Zâmbetul tău e un muzeu al femeilor
despre care niciodată nu se scrie poezia.
Ca o bibliotecă în care
nimeni nu face dragoste 
cu preţul vieţii.