POEZIE: Dorina Stoica

Umbra copilăriei

Noaptea călătoresc pe raze de lună, 
adun cerul în jurul meu
și creez visele oamenilor
(aerul și visele au multe în comun!)
îi fac să mă vadă altfel,
nu așa cum spun ei că aș fi.
Unii mă cred blândă, alții nebună,
dar eu sunt doar o liniște 
ce răsună adeseori prin biserici.
Am trăit o mulțime de ani și
ar trebui acum să fiu bătrână, dar
sufletul și trupul nu s-au maturizat încă. 
Prin urmare, sunt o persoană tânără.
Umbra copilăriei rămâne veșnic 
deasupra capului meu.

E toamnă 

Astăzi de dimineață am găsit 
o toamnă în curte și nu prea știu 
ce-aș putea face cu ea.
Se cerne mocnit de aseară
o ploaie tristă și rece. E zarvă, 
e grabă, e ceață, e fum.
La răscruce de anotimpuri,
vara s-ar duce, dar încă nu știe 
încotro s-o apuce.
Copacii își schimbă culoarea,
toamna s-ascunde prin nuci.
Eu și ea rătăcim prin anotimpuri 
ca printr-o pădure de gânduri.
Păsările pleacă în țările calde,
pe rând, rânduri-rânduri, se duc. 
Zorii caută ferestre deschise,
pisica zgribulită 
se cuibărește lângă mine, în pat.
În aceste zile de toamnă,
soarele e plăpând și are dinți.
Astăzi am o mulțime de treabă,
trebuie să mut grădina-n borcane,
să spăl ultimele zile de vară
și-apoi să le pun la uscat pe frânghii.

Vin și mă duc

frunză călătoare prin anotimpuri,
nisip la țărm de durere,
boare de vânt, cu mâinile sprijinite 
de cer, sunt o cruce la răscruce.
Dincolo de mine e atâta pace,
atâta așteptare, atâta mister.
Vin și mă duc.

Ciugulesc firimituri, bucurii, tristeți,
habar nu mai am dacă lumea 
în care trăiesc e reală sau virtuală.
Mi s-a dat clipa s-o risipesc,
mi s-a dat visul ca să zăresc veșnicia,
mi s-a dat astăzi să pot fi mâine
și credința ca să râvnesc Raiul.
Unde vreau să ajung?

Tremurândă, această dimineață,
răscolitoare prin amintiri, ca o salcie 
plângătoare pe maluri de timp,
întind mâinile către cer.
Cine sunt?

Sunt mister!

Sunt rugă-ndreptată zilnic spre Tine,
Cel ce ai grijă și-Ți pasă de mine.
Sunt strigăt, chemare, mister,
sunt praful de stele venit din eter.

Spre forme celeste mă-nalț ușoară,
nicio durere nu mai poate să doară.
Mă fac lumină, muzică, vers, culoare, 
sunt firul de praf din raza de soare,

Ploaie venită la vreme de secetă, vânt,
prin harul divin devin vers, Cuvânt.
Ușoară ca fulgul mă-nalț către stele,
Te caut, Te caut bezmetic, printre ele.

Ridic cu speranță ochi-n lacrimi spre cer,
știu că nu știu nimic, totu-i mister.
După Chipul și-asemănarea Ta, Cel de Sus,
ai făcut om mare, peste TOATE l-ai pus!