POEZIE: Dorina Stoica

CA ȘI CUM AȘ TĂCEA

Din ceea ce scriu va rămâne
un blog, o pagină de facebook, 
copaci uciși de niște cărți, 
plumb pe hârtie, multe ghilimele, 
litere în plus, virgule lipsă, trăiri! 
Niște oglindiri ale stelelor în ape 
uneori limpezi, alteori tulburi, 
ca sufletul unui poet.

Din ceea ce scriu va rămâne 
o ceață deasă ce acoperă ochii 
celor ce au mereu ceva de mințit, 
de bârfit, furat, demolat, criticat,
o ceață ce dispare brusc din ochii celor 
ce au crezut și cred în 
cel dintru început, Cuvântul!

Voi repeta în gând, zi de zi 
seară de seară aceeași poezie 
pe care o vrea toată lumea. 
Mă voi ruga să nu audă, 
să nu creadă nimeni că 
pe mine m-a ales Dumnezeu să fiu 
vasul în care a picurat viers curat 
și un strop de Har divin.

CORABIA CELOR VII

Sunt omul ce pleacă în fiecare 
duminică de acasă la biserică 
dar nu știe la care din ele va ajunge, 
dar voi ajunge acolo unde ajung 
șchiopii, orbii, răzvrătiții, 
prigoniții pentru dreptate, 
cei ce plâng, cei triști, bolnavi
și flămânzi de adevăr.

În fiecare duminică 
deschid altă ușă de biserică.
fiecare e altfel, fiecare e la fel cu cealaltă,
diferite, dar seamănă între ele.
În timp ce toți par adânciți la rugăciune
undeva e un ochi atoatevăzător
și o mulțime de ochi mai mici.

Când stai în spatele tuturor și
nu vezi decât serafimii, heruvinii,