Poezie: Florentina Loredana Dalian
Florentina Loredana Dalian s-a născut la 29 martie 1968. Este de profesie inginer chimist și locuiește în Slobozia, județul Ialomița. A obținut diverse premii la concursuri literare, naționale și internaționale. A publicat în multe reviste din ţară şi străinătate. Este membră a mai multor asociații culturale și literare. Volume de proză publicate: „A unsprezecea poruncă”, proză scurtă, ed. II adăugită, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2014; „Înainte de magnolii”, roman, Tipo Moldova, Iaşi, 2014; „A unsprezecea poruncă”, proză scurtă, Rafet, Râmnicu Sărat, 2012; „Scrisori netrimise”, roman, Editura Fundaţiei Culturale „Antares”, Galaţi, 2011; „Aceeaşi lună peste sat”, proză scurtă, Remus, Cluj-Napoca, 2010; „Şi copiii se îndrăgostesc”, proză scurtă, Clubul Saeculum, Beclean, 2008.
„Eu stau la uşă şi bat”
Fost-am plecată, departe-am plecat,
Departe de inima mea;
Când m-am întors, pe înserat,
La uşă, era Cineva,
Stătea la uşă şi bătea.
Ce vrei şi Cine eşti? - L-am întrebat -
Dă-Te deoparte din calea mea!
El doar o clipă S-a întristat,
Dar tot sta la uşă; şi tot bătea.
Vreun cerşetor - mi-am zis - dar frumos Bărbat!
N-am, Omule, azi, ce să-Ţi ofer!
Îmi spuse, zâmbind: Eu nimic nu cer,
Stau, doar, la uşă şi bat.
Uitând de El, am adormit,
Cu sufletul greu, încercat;
Şi-n somn, „Cerşetorul” frumos mi-a zâmbit:
Nu-i nimeni în lume fără păcat!
Iată, Eu stau la uşă şi bat…
Cântec pentru Iuda Iscarioteanul
Plângeau narcisele-n grădină,
Zambilele scrâşneau din dinţi,
Când tu plecaseşi de la Cină
Şi ţi-ai dat viaţa pe arginţi.
Era atât de noapte-afară,
Iar stelele, de sus, vesteau
O nefirească primăvară.
Şi lăcrămioarele plângeau.
Tot Universu-a tremurat;
N-ai înţeles, n-ai priceput!
Când El, cu-amar, te-a îndemnat:
„Fă iute ce ai de făcut!”.
Când sufletul ţi l-ai pierdut
În schimbul unui fals sărut,
Plângeau şi florile-n grădină.
De-ai fi rămas atunci la Cină!
Liniște
E liniștea-aceasta
dinaintea deschiderii Cerurilor,
a-ntoarcerii Iordanului spre izvoare;
de s-ar întoarce și lumea
spre Tine, Doamne!
Poate n-am mai umbla orfani prin viață,
rătăciți printre-atâtea zădărnicii;
e liniștea-aceasta în care s-ar auzi
din nou glasul Tatălui,
de n-am fi tras o noapte peste noi;
Ce bine că vii s-aprinzi mereu Lumina,
știind că încă suntem niște copii
și ni-i frică, Doamne, pe-ntuneric!
Quo vadis?
Vin știrile precum meduzele la mal:
Americanii cumpără teren pe Lună -
S-ar zice că Pământul nu ne mai încape,
În Africa, un copil moare de foame
la fiecare cinci minute.
Câțiva mai fac atac de cord,
În timp ce alții - atac cu bombe capcană.
Unii sar în sus de bucurie
La prea-vândute meciuri de fotbal,
Alții... sar în aer;
Trenuri mai deraiază,
Oameni trăiesc deraieri spectaculoase
Ale destinului.
Am descoperit fisiunea nucleară,
O nouă particulă elementară,
S-ar putea chiar să depășim viteza luminii
În goana aceasta nebună,
Dar n-am învățat nimic de două mii de ani încoace.
Cândva, demult, pe un drum prăfuit,
Cineva căra o Cruce,
O ceată de nesăbuiți Îl scuipau.
Alte cete mai scuipă și astăzi...
Quo vadis, Domine?
Dar, oriunde-ai merge,
Ia-ne și pe noi!
Clepsidră
Păstrează clipa aceasta
dintr-o noapte de toamnă
în care vântul bătea să smulgă visele
din rădăcină.
Păstreaz-o ca pe un semn de carte
încă nescrisă,
ca pe o sticlă cu vin învechit
pe care nu te înduri s-o deschizi -
încă nu i-a venit vremea.
Păstrează clipa aceasta
în care te-am închis în inimă
ca-ntr-o clepsidră,
într-o noapte de toamnă
cu cod galben de vânt.
Între noi
Între noi,
mirările, întrebările, depărtările.
cu ce-am greșit acestor dimineți,
ce-am luat fără să dăm înapoi?
Poate vreodată am uitat
să ascultăm cântecul greierelui,
alte dăți, prea în fugă am admirat coroana copacului,
sau am strivit, neatenți, firul de iarbă.
Între noi,
toată frumusețea lumii laolaltă.
Cu ce-am greșit frumuseții
de ne bucurăm de ea din puncte cardinale opuse,
fiecare pe strada pe care
celălalt nu-și are drum?
Crucea
Prin nori de ceaţă
Crucea de pe Caraiman
se-arată-n vale -
Te răstignim, Doamne, vai!
Zilnic, dar nu ni-i de-ajuns.