POEZIE: Florin Dochia

PSALM 
Ce caut, Doamne, în depărtarea Ta? Pe cine?
Vreo corabie mă cheamă iarăşi în furtună?
Vreun ţărm pustiu ar vrea din nou să mă supună?
Vreun zbor al vreunei păsări negre să domine?

În ce fantasmă-a nopţii să mă mai las cuprins?
Cărei iluzii vechi să-i devin iarăşi rob?
Cum să-Ţi adun lumina într-un curat hârzob?
Cum să câştig vreo luptă dacă-s mereu învins?

Te caut, Doamne, în nesfârşitul tău! Tu eşti!
Înalţ o rugă în zori, înalţ o alta-n seară, 
Mătănii fac în templu, îmbrac veşmânt de ceară,
Adorm adânc şi-n vis, o harpă-aduce veşti:
Vei fi mereu cu mine şi ai să mă primeşti.

PSALM
Când da-vei, Doamne, rost vieţii mele?
Mai laşi câte iluzii să mă-nşele?
Câte abisuri să mă tot privească 
Şi câte bezne să mă locuiască?

Revarsă, Doamne,-n sufletu-mi lumină,
Durerile absenţei Tale le alină, 
Nu mă lăsa răpit de risipire,
Fă viaţa-n mine iarăşi să respire.

Mai lasă-mă să văd nimicul 
Când doar tăcerea-i inamicul
Şi zgomotul mi-e prieten bun.
Dă-mi rost, o, Doamne, ori mă descompun.

PSALM
Nu plânge, Doamne, nu-i pustiu
În care să nu crească ceva viu,
Să te slăvească, să deschidă cale
Spre măreţia împărăţiei tale.

Nu plânge, Doamne, iau lumină
Doar din îmbrăţişarea ta divină,
Cu harul Tău dau sensuri vieţii 
Şi sparg oglinzile tristeţii.

Nu plânge, Doamne, va fi bine,
Nu am să mă despart de Tine.
Am să Te caut în orice armonie,
Orice furtună-n mine va să fie.