POEZIE: Lidia Popiţa Stoicescu

PRIVIRE DIN AVION...

Numele tău e - Pământ.

Eu sunt pământ

- pentru că am fost luată din tine!

Dar oare tu știi

că nu te poți privi

în oglinda imensă de apă,

căreia i se spune

O c e a n...?

Și totuși...

tu ești cel care ține oglinda

- ești r a m a ei -

de... pământ!

 

 

PREVIZIUNE

Dacă voi nu vorbiți,

vor vorbi pietrele...

Da, Doamne,

în curând,

noi

- cununa Creației Tale -

vom tăcea ca niște pești...

Dar iată,

vorbesc

cei ce nu au glas și nu aud...!

Vorbesc cu mâinile,

cum vorbesc copacii - cu frunzele...

Mâinile

- frunzele noastre -

în toamna vieții,

se liniștesc,

coboară-n pământ.

..........................................

Dar Rugăciunile

- mugurii mâinilor noastre -

rodesc...!

 

 

OMISIUNE

Doamne,

mi-ai poruncit

să mă lepăd de mine,

să-mi iau crucea

și să-Ți urmez Ție!

Am pornit la drum...

.....................................

După o bucată de cale,

am simțit că lipsește ceva!

Uitasem

tocmai

C r u c e a!

 

 

RUGĂCIUNE

Doamne,

Știi cum nu sunt -

sparge-mă

și fă-mă din nou!

Știi ce nu pot -

ajută-mă!

Știi ce nu înțeleg -

învață-mă!

Știi ce nu am -

dăruiește-mi!

Știi cât cred -

sporește-mi credința!

Știi ce doresc -

Mântuiește-mă!

..................................

 Am auzit un glas:

- Dar tu nu faci nimic...?

 

 

OPTIMISM

Azi-noapte am umblat prin salon…

Doctore,

spune sorei

- sau lunii?... -

să nu mai șteargă,

între pat și fereastră,

urmele

picioarelor mele

amputate…

 

 

UN NOU GIBRALTAR…

Curg printre două stânci înfricoșătoare.

Pe fiecare șade un Înger și-mi strigă:

Ascultă-ți inima!

Salvează-ți sufletul!

Inima o aud

- îmi sparge pieptul -

pe când sufletul - tace…!

De ce taci, sufletul meu?

Strigă și tu,

Cere-ți șansa la nemurire!

Nu e drept ca numai inima să vorbească,

atât de tare,

până la durere…

În Ziua Judecății,

tu, suflete,

vrei să răspunzi singur

și pentru faptele ei…

Atunci, pe tine, cine te apără?...

 ……………………………………..

Am curs mai departe,

printre cele două stânci

și… am trecut…

În urmă,

Îngerul inimii râdea

și-mi făcea semne jucăușe, cu mâna.

………………………………………..

Îngerul sufletului

se străduia mereu

să mi-l apere,

ascunzându-l sub aripi,

de îngerii negri…

 

 

DENIE

Erau

frunțile atât de smerite,

rugăciunile înălțate

atât de fierbinți,

că din icoane

- topite -

se prelingeau

aureole

de Sfinți…

DIAGNOSTIC

Mi-am plimbat inima

- ca pe-un ecograf -

Pe trupul lumii:

i-am auzit

vuietul sângelui

și al sevelor,

în artere și ramuri.

I-am auzit răsuflarea,

în pulsația vieții,

i-am ascultat inima,

cu bătăi puternice…

I-am auzit

foșnetul cuvintelor,

despletite

din Cuvântul…!

 ……………………..

Și-am înțeles

cât de mult

și de ce

o iubesc…!

 

 

VORONEȚ

Să fie, oare, mână numai una,

cu meșteșug înalt și peste fire,

care-a-mbrăcat în tot ce-avea pământul

acesta mai frumos o mănăstire?

 

Să fie ochii numai o pereche,

care-n culori știură și turnară

iz de pădure și doinit din fluier

și grai și zvon de clopote și-o Țară…?

 

Sunt Evi întregi de Domnitori și oaste,

ieșind din bătălii, biruitoare,

cu gând și aprig dor de frumusețe,

migrați în zugrăveală de Altare…

 

 

SOMN DE COPIL

Liniște,

doarme copilul…!

………………………

Între smalțul irisului

și geana plecată,

cunoașterea

s-a făcut

urs de pâslă…

 

 

CRUCEA

T r u n c h i u l -

somnul morților

și

albastrul azur….

B r a ț e l e –

somnul morților

și toate cele din jur…

 

 

DUHUL PĂDURII…

Am intrat adânc, adânc în pădure…

Umbra copacilor

simțeam că mă strânge,

pașii mei foșneau,

împreună cu cetina

și simțeam cum îmi curg căprioare

de-a dreptul

prin sânge…!

 

 

LINGVISTICĂ DIVINĂ

Se poate crea un cult

al pronumelui personal,

- într-un fel...

Între părțile de cuvânt,

este cel

care s-a născut,

înainte de Facerea Lumii,

odată

cu El…!

 

 

MAMA…

De fiecare dată,

 Mama venea și pleca…

De fiecare dată,

 Mama venea mai puțin

 și pleca tot mai mult…

Într-o seară,

 Mama a plecat,

 fără să fi venit…

 

 

 

 

TAINĂ

Dacă facem destulă liniște,

o liniște în sine

 - în jurul gălăgiei din noi -

auzim ceva, ne-nțeles, necunoscut,

care trebuie decodificat

 - ca un cifru -…

Dar,

dacă ne ridicăm auzul

până la

Numele Tău, Doamne,

cifrul se sparge

și acel c e v a

e armonia sublimă,

a sevei,

urcând prin butucii

- încă adormiți -

ai viței de vie,

pregătindu-se de

E u h a r i s t i e…