POEZIE: Lili Goga

Atâta venin

atâta venin băurăm aseară, că tot aglutinând, 
descoperirăm ființa primară 
ce, împărțită între est şi vest, 
a lăsat în palme o pulbere fină, 
un rest 

păstrând gustul păcatului rebel 
săvârşit dintru începuturi de Cain 
asupra lui Abel...

Nici n-am văzut ce lumină era, 
iar clefăind din dinți, hălci însângerate, 
smulse din mine, soarelui i se prelingeau 
pe bărbie în dâre fierbinți. 
 

Cald

Am deschis uşa şi am plecat. 
Ajuns la destinație, am deschis altă uşă, 
iar apoi am închis-o (bine!)
- intrasem adânc în mine...

Şi-ncă mă mai miram de toate 
câte le vedeam ca prin geam, 
ca prin irisul care-nflorise cu o seară-nainte şi, 
deşi nu era lumină, era cald. 

Atât de cald, 
de parcă soarele meu muritor 
citise în Sfânta Scriptură 
că, afară, toate bătăliile fuseseră pierdute 
de la bun început.