POEZIE: Lorincz-Francisc Mihai

secundele și-au lăsat rochiile de mireasă 
în ceasornic 
și au coborât pe plajă 
nisipul fin de sub tălpi era o senzație nouă 
în libertate 
copilul 
suit în pom 
căuta ouăle calde în cuibul ochiului 
rămas gol 
după fuga ultimei priviri 
în noaptea gutuii fără lună 

ați așezat orbii într-o linie perfectă
ca o lamă de cuțit
să stea de strajă
și să oprească orice gând murdar
care ar putea intra 
în cetatea drepților

un tâmplar mic 
în cămașă de amintire
ca un pui tânăr de vișin îndrăgostit de cer
se întinde lângă timpanul meu
pendul de ceasornic 
de cetate
și cântă
depărtarea se întoarce acasă
ca un covor persan făcut sul
mai multe sulițe sunt aruncate deodată 
către mine de necunoscuți
dar scap teafăr
mă închid în ochiul tâmplarului mic
care umblă în sandale
și mă întorc acasă
mama mă așteaptă cu masa întinsă
mămăligă cu lapte de bivoliță
știu că nu e atât de greu să ajungi în rai
(de copil intram prin portița care ducea către grădină)
trebuie doar să afli un tâmplar mic 
să îți netezească 
lemnul crucii

lunaria
tu și semințele lumii
în inima mea
ca o rodie de foc
tăiată în două pe verticală
umbra
devine de nerecunoscut
o siluetă bizară
a fost ultima oară când
ți-am așezat în palmă la plecare
în grabă 
bănuți de argint
pe care îi iubeai atât de mult
și nimeni 
nu va mai ști că acolo
într-o casă de la țară 
locuiesc suflete nemuritoare
care hrănesc timpul cu 
semințe de lunaria

nostalgia
un șarpe ce se strecoară viclean
prin căpița de fân a amintirii
când te întorci în satul 
natal
după ce o vreme ai fugit într-o țară îndepărtată
poți vedea că totul s-a schimbat
numai tu singur 
porți în buzunarul de la cămașă 
același buchet de fragi
cu o aromă și un parfum inefabile
și chiar dacă lângă șipotul din sat
ai văzut că o barză și-a făcut cuib
pe un stâlp de electricitate
ceea ce trece fulgerător prin tine 
este drumul care taie în două 
satul
vârstele
cerul din tine
și după o raită cu bicicleta
îți dai seama că de la brutăria din vis răzbate 
mirosul de pâine proaspătă din copilăria ta
iar casa stuparului de peste drum nu mai este
a fost tăiat și teiul bătrân 
din care adunai florile pentru ceaiul de iarnă
ehei 
brațele mamei s-au retras în fotografiile albumului
iar tatăl te așteaptă 
să cazi în genunchi în ochiul cerului de acasă
fiu risipitor și nebun de dragoste
să îți clătești ochii cu roua de pe iarba 
proaspăt cosită