POEZIE: Mariana Borloveanu

COPILEI CARE MĂ VEGHEAZĂ DINTRE ÎNGERI

Cu tine copilă începe lumina,
Decembrie palid prin tine-nflorind,
Prin tine copilă, o lacrimă crudă
Sărută zăpada și strigă tăcând.
Întâia ninsoare mi-aduse blestemul
De-a nu te mai ști, când abia te știam,
Întâii tăi zori purtau straie cernite
Umbrind dimineața la care visam.
Ochii tăi de azur au strivit răsăritul,
Dimineață de soare, legănată de vis,
Cu un zâmbet apus, răsărit din ninsoare,
Ne-ncepută lumină ce vremelnic s-a stins.
Cu tine copilă un plâns a nins o viață,
Sărman înger trist ce-ai venit ca să pleci,
Cu tine copilă lumina se stinge,
Al tău zâmbet de flori adormind pentru veci.