POEZIE: Mihaela Filip

TU, DOAMNE

Tu, Doamne, ești Acela care
M-ai ridicat când am căzut,
Pe mine și pe fiecare,
Ne-ai mângâiat când ne-a 
durut.

Tu, Doamne, ești Acela care,
Chiar dacă mai păcătuim,
Ne pedepsești cu milă 
și-ndurare
Ca să-nțelegem să nu mai greșim.

Tu, Doamne, ești Acela care,
Ne-nveți, mereu mai buni să fim
Că dragostea e cea mai mare
Virtute. Deci, să ne iubim.

Tu, Doamne, ești Acela care
Ne-ajuți, chiar dacă noi nu Te iubim,
Iubirea-Ți pentru noi e mare,
Tu ne iubești, iar noi Te răstignim.

DOAMNE, ȘTII DE CE TE IUBESC?

Doamne, Dumnezeul meu,
Știi de ce Te iubesc eu?
Pentru ce-ai creat sub soare.
Pentru munți și pentru mare,
Pentru ape cristaline,
Pentru dealuri și coline,
Pentru nopțile cu stele,
Pentru cânt de păsărele,
Pentru flori înmiresmate
De albine vizitate.
Să strângă polen din ele
Și în stup să-l facă miere.
Pentru orice primăvară
Când vin păsările-n țară.
Cucul cântă și dă tonul,
Pupăza-i ține isonul.
Pentru greierașii mici,
Pentru fluturi, licurici,
Pentru vântul ce adie
Și ia puf de păpădie
Îl ridică în văzduh
Și îl suflă tot mai sus.
Pentru toamna ruginie
Când se coc strugurii-n vie.
Pentru cerul azuriu,
Pentru grâul auriu,
Pentru dimineți cu soare
Când la orizont răsare,
Pentru umbra ce-o lungește,
La apus, când asfințește.
Pentru norul diafan,
Pentru peștii din ocean,
Pentru vara călduroasă,
Pentru iarna cea geroasă.
Pentru fulgi de nea ce cad,
Peste cetina de brad.
Pentru Sfânta Liturghie
Și mirosul de tămâie.
Pentru tot ce ai creat
Pe pământ, în lung și-n lat,
Doamne-n toate Te găsesc,
De aceea Te iubesc! 

CHIPUL MAMEI MELE

O cicoare de azur
Ca cerul senin și pur,
A crescut în grădiniță
Lângă-un fir de garofiță.

Și privind de la fereastră,
Floarea mică și albastră,
Printre alte floricele
Parcă-s ochii mamei mele

Luând formă de cicoare,
În grădina mea apare.
Și în sinea mea zâmbesc
Că oriunde eu privesc

Chiar și noaptea când se lasă
Și privind de la fereastră
Printre miile de stele
Zăresc chipul mamei mele.