POEZIE: Mioara Bahna

Acolo

În chilia din stepă,

Pe margine de hotar,

Luminând depărtarea ca fulgerul vara,

Se naște eroul ce mâine,

Doar scuturându-și gândurile

Peste trufia prezentului său,

Poate aduce zorii speranței.

 

Așteptând

să zboare versuri din tufele tale

de unghiuri crescute pe steiurile

izbucnite printre florile de colț

ale tristeții planetare,

presari cu pudra amintirilor,

cenzurând lamentările

lucidității,

posibilitatea damnării...

 

Ai ieșit

Din culisele toamnei,

Mângâind zenitul

De mult împăcat

Cu setea lui de pământ

Neatins de crengile atârnânde

Peste hăul durutului

Și calci,

Peste întunericul luminii,

Zdrobindu-i mugurii

De amărăciune...

 

Aromele neșterse

Ale zilelor

Își scutură polenul

Pictat pe tulpini înaripate,

Alungând zgura tristeților

Cusute de veacuri,

Prin gerul osândei:

Doar agurida învinge

Cu dorul uitării

Cearcănele...

 

N-am cutezat

Să mi te-nchipui

Niciodată:

Știu doar că ești Acolo,

Și pentru mine,

Și din vâltorile patimii,

Cu înțelegere nesfârșită,

Îmi ierți orice rătăcire,

Și pe-asta, și pe celelalte,

Îngăduindu-mi

Înc-o răsuflare

Și încă una...