POEZIE: Mircea Teculescu 

Din fiecare 

din fiecare bloc sau casă o cărare curge,
ea șerpuie pietroasă sau lină și nevăzut ajunge

năvod ţesut cu inimi pe care-s adunaţi
îngeri în haine negre sau albe îmbrăcaţi,

cu aripi transparente ce dau lumina zilei
chiralitate firii și-mbrăţișare milei,

iar vocile li-s măști unite cu artă de un fir
catifelat, peren, cu iz de calomfir

din care zumzet crește, precum stigmat în palmă,
spre pagina cu texte care rămâne calmă

și-așteaptă ca năvodul să urce tot mai sus,
în cerul cel de-al treilea să fie-acesta pus

și nemișcat, de-acolo, să-nceapă să trimită
apocalipsa lumii, în toate deslușită.