POEZIE: Monica Pillat

De ce? 
De ce atunci când uiți de tine,
Ca să te îngrijești de altul,
Scapi de neliniște și spaimă?

De ce când ierți pe cei de-aproape,
Simți că te ierți pe tine însuți,
Recăpătându-ți libertatea?

Și ce mister ascunde darul,
Pe care-l faci, dacă te lasă 
Curat ca neaua neatinsă?

Oare lumina dinăuntru, 
Care-a schimbat la față ziua,
E bunătatea ca o taină? 

Dacă 
Strânși între-atâtea mii de zvonuri 
Ce ne-mpresoară ca o ceață,
Cum ne ferim de zgomot mintea
Și cum ieșim din rătăcire?

Poate acolo unde gândul 
Nu se grăbește să ajungă,
Moare pe cruce Adevărul 
De care nu vorbește nimeni.
Însă mai cruntă e tăcerea
Ce ne-asurzește și ne-aruncă
În haosul vinovăției,
Din care n-am avea scăpare,
Dacă mormântul, unde falsul 
A îngropat Dumnezeirea,
Nu s-ar deschide pân’ la urmă
Și Duhul, prigonit în lume,
N-ar învia pe totdeauna.