POEZIE: Nicolae Marian

nu credeam să-nvăț a scrie o poezie vreodată
Omagiu lui Eminescu 

nu credeam să-nvăț a trăi vreodată raiul 
încă de aici de pe pământ;
pururi tânăr având în mână ca trofeu clepsidra 
din care i-am furat nisipul
și am umplut-o grăbit cu versuri 
dintr-o poezie
care își odihnește acum cerul obosit 
în pătuțul copilului din mine.
nu credeam să-nvăț a mușca vreodată 
din pomul cunoștinței binelui și răului
fără să-mi dau seama că sunt gol 
și să-mi fac învelitoare din frunze de smochin.
nu credeam să-nvăț să ascult vreodată 
vocea Ta, Doamne,
care tace în mine numai 
cuvinte răstignite și înviate a treia zi.

 

iertare părinților
mai iartă-mă mamă, mai iartă-mă tată,
cuvintele îmi pleacă din versuri la cer
în ele am ascuns eu dragostea toată
a copilului rămas prea firesc de stingher.

mai iartă-mă mamă, mai iartă-mă tată
și lacrimile-mi pleacă grăbite la cer
de-acolo se-ntorc ca o ploaie bogată
pe un petic de zâmbet cusut la rever.

mai iartă-mă mamă, mai iartă-mă tată,
eu vă aduc o cană de apă târziu
sunt două scaune goale la masa pătrată
nepoții se așează pe ele hazliu.

mai iartă-mă mamă, mai iartă-mă tată,
din cer vreau de la voi blagoslovire
și-un sărut mâna! să vă mai spun odată
din pragul ușii, ar fi izbăvire.

mai iartă-mă mamă, mai iartă-mă tată,
cerul coboară în genunchi pe pământ
iertare își cere, vă pune îndată
într-o icoană, aflând odihnă de sfânt.

 

în loc de încheiere
raiul de dincolo este și dincoace pe pământ
hai, recunoaște Doamne,
că uneori mai tragi cu coada ochiului
să vezi ce a creat frumos omul aici pe pământ
ca să te inspiri acolo sus la tine.
uneori mai tragi cu urechea
să asculți ce a mai compus omul aici 
pe pământ
când vrei să vezi din când în când 
cum e să fii om.
uneori, și văd că faci treaba asta 
din ce în ce mai des,
îți mai trimiți și îngerii aici să cerceteze
să vezi dacă Pământul
nu a luat-o cumva înaintea raiului tău,
ca să ne exilezi pe noi la ceruri
și să te muți tu aici, pe Pământ.