POEZIE: Octavian Mihalcea

REPERE PENTRU CULOARE
Ca un slalom prin junglă …
Vama fierului e departe
Știi doar, din când în când
strigătele și vertijul prind putere
Vei face primul pas
în tunelul culorii înclinate
Mări sub zăpadă
Baloanele se bifurcă aici
Peștii, vânători cu cagule albastre,
s-au apropiat tandru de pădure,
de secretele ei rareori aflate
Urmează plutirea chipului liber,
arcul care întinde ochii

O SERIE DE PAȘI 
Apar uși deschise
pe jumătate,
abandonuri într-o regiune
extinsă, fără istorie
Înalți focuri,
necunoscute arome
cinstind columna
Dorești proporția fierbinte,
alegoria marginilor pietrei
Voluptățile cubului vor triumfa!
Voluptățile cubului vor triumfa!
A doua zi, jocul cu soarele
poate fi periculos

MAI TÂRZIU 
Cei care vin găsesc distanțe,
găsesc lacune
În salonul viu se suprapun
glasuri neștiute
Marile răni sunt descoperite
Prin tablouri lungi, prima tinerețe,
ca o durere a scorpionului
Răsar amprente cu noaptea deasupra,
detalii din realitatea galeriei
Împingi spectacolul 
spre întrebări nemuritoare
Rejucăm singura distanță
Amintește-ți mereu camuflarea ...

AXIS
Încă ascult spirala primară,
la fel pe scena
jertfelor înaripate
Mesajul vorbește despre
sărutul dat unei lumi
prea puțin știute
Zig-zag prin oglinzi
Spre vârf găsim umbre muzicale
Lamento prin aer
Marmura din flori compune
cercuri silențioase,
aur și foc etern

DEPLASARE
Cinema despre piruete
gigantice, fără memorie
Alfabetul atinge clapele
acelui pian al baricadei
Pe sub zăpezi negre,
artele mângâie palme crăpate
Se arată puterea celor
deschise în apele verticale
Vertij fără durere!
Subtil, vechi sentimente
părăsesc muzeul

MANTIE
Camera grifonilor albaștri,
plus capul de leu
Undeva, mâinile ating 
ușor nisipul
Arborii din fereastră urmează
tușa granatului,
a rochiilor dansatoare
Cad ziduri, cad umbre,
cad vanități adorând coroana
Zăresc plaja norilor bătrâni,
dominația sceptrului spectral
Luneta va fi decorată
cu flăcări lunecătoare