Poezie patriotică

Octavian Goga (n. 21 martie 1881, Răşinari, d. 7 mai 1938, Ciucea), poet, publicist, academician şi politician român, prim-ministru al României în perioada 29 decembrie 1937 - 10 februarie 1938. În altă ordine de idei, "Imediat după Eminescu - şi menţinându-se cu prudenţă în afara undelor de şoc ale eminescianismului - se află lirica patriotică de cu totul altă factură a unor poeţi precum George Coşbuc şi Octavian Goga. Datorită unor circumstanţe istorice particulare, până la Marea Unire din 1918, cei doi poeţi ardeleni se întorc, în poezia lor angajată, patriotică şi civică, la temele şi modalităţile lirice ale romantismului paşoptist dinainte de momentul eminescian. Poeziile lor descoperă noi valenţe ale poeziei ocazionale, într-un romantism cu prelungiri târzii, un romantism mai degrabă structural, care motivează, de pildă, opţiunea lui Octavian Goga pentru filonul mesianic. Lor le revine meritul de a fi adus în sfera temei patriotice surse folclorice", este de părere Ioana Bot, în "Poezia patriotică românească" (Bucureşti, Humanitas Educaţional, 2001).

Noi Octavian Goga La noi sunt codri verzi de brad Şi câmpuri de mătasă; La noi atâţia fluturi sunt, Şi-atâta jale-n casă. Privighetori din alte ţări Vin doina să ne-asculte; La noi sunt cântece şi flori Şi lacrimi multe, multe... Pe boltă, sus, e mai aprins, La noi, bătrânul soare, De când pe plaiurile noastre Nu pentru noi răsare... La noi de jale povestesc A codrilor desişuri, Şi jale duce Murăşul, Şi duc tustrele Crişuri. La noi, nevestele plângând Sporesc pe fus fuiorul, Şi-mbrăţişându-şi jalea plâng Şi tata, şi feciorul. Sub cerul nostru-nduioşat E mai domoală hora, Căci cântecele noastre plâng În ochii tuturora. Şi fluturii sunt mai sfioşi Când zboară-n zări albastre, Doar roua de pe trandafiri E lacrimi de-ale noastre. Iar codrii ce-nfrăţiţi cu noi Îşi înfioară sânul Spun că din lacrimi e-mpletit Şi Oltul, biet, bătrânul... Avem un vis neîmplinit, Copil al suferinţii, De jalea lui ne-am răposat Şi moşii, şi părinţii... Din vremi uitate, de demult, Gemând de grele patimi, Deşertăciunea unui vis Noi o stropim cu lacrimi...