Poezie patriotică

"Construită între angajarea în politicul imediat şi formulele consacrate ale producţiilor literare de gen, poezia patriotică a vârstei premoderne oferă, deja, un evantai apreciabil de abordări ale temei, de la versurile de revoltă ale lui Iancu Vacărescu ("Glasul poporului subt despotism", din 1821), la convenţia clasicizantă din "Amor de patrie", de Gheorghe Asachi". (Ioana Bot, din prefaţa cărţii "Poezia Patriotică românească").

Glasul poporului subt despotism Iancu Văcărescu Răscoală-te, inima mea, din a răbdării boală! Grozav, grozav ai suferit, grozavă te răscoală! Să tremure, să tremure cumplita tiranie: Zdrobită azi în pulbere, pe loc să nu mai fie! Fiinţa ei şi numele în iad să se coboare! Şi-ai ei prieteni mult huliţi ca ea să se doboare! Drept îndreptînd oricare drept poporu n-are plată; Minte-nţeleaptă mintea lui prin fapte se arată. Ai libertăţii fii sînt toţi sub steagu-i cîţi se-adună, Toţi robii îşi rup fiarăle! Toţi bunii s-împreună. Poporu-ncrede cîrmele-i la fiii fărâde lege. Să tremure! să tremure cumplita tiranie! Zdrobit va fi cine-o-ndrăzni gînd de tiran să-i vie. Amor de patrie Gheorghe Asachi Într-arinele-arzătoare creşte-umbros şi nalt fenic, Vermele-şi urzeşte-o lume numa-n sânul unui spic, Vulturului place zborul pe-a fortunilor aripe, Bucură-se fiara crudă în adâncul unei râpe. Aşa firea înţeleaptă, prin un farmec minunat, Pre făptură cu simpatie cătr-un lucru a legat; Pentru omul este Patria a Eliziei câmpie, Unde toate i s-arată şi-i răsună-n armonie. Unde freamătul pădurei, murmuriul unui râu Ni recheamă în memorie datoria unui fiu; Cum natura înnoieşte toate-odoarele-i plăcute, Aşa omul a sa Patrie s-o-nflorească prin virtute.