POEZIE: Pr. Nicolae Stoia

ÎNTÂMPINAREA
Buimăcită şade luna
într-un strop de aşteptare,
dintre stele nu-i nici una 
stau pitite după zare

și adastă înfrigurate
neştiind ce o să fie.
Zvon să fie de departe,
dinspre răsărit? Târzie,

vremea amuţită-n oră
mai tălăzuieşte-n clipe.
Doar o clipă meteoră
cearcă să se înfiripe,

să dea glas însă sfielnic
se întoarce iute-n taină.
Dinspre cerul târzielnic
alte graiuri nu se-ndeamnă.

Mută firea șopoteşte
ne-nţeleasă întrebare.
Numai gândul pribegeşte,
biet străin în altă zare.

Toate tac ca-ntr-o minune
fulguită peste lume; vine 
zvon dinspre genune,
neștiut ca furul vine.

Dintr-un lan de calomfiri,
unul, cu voce-ndrăzneaţă,
agrăieşte întregii firi
de cu bună dimineaţă

şi, nesfiit, acelor treze
le spune-n rostire lină
iute să se-nveşmânteze 
în straiele de lumină.