POEZIE: Pr. Ștefan Zară 

Jertfă de tot

Stătea îngerul și-mi zâmbea
printre lacrimile împietrite
pe fața lui strălucitoare.
Mă privea cum,
ademenit de lumi,
ce par aievea,
încercam ca un Sisif,
cu mai multă șansă,
să fiu, să devin,
să mă-ntorc
în sinele-mi rug,
adunându-mă
din răspântii.
Rugul se aprinde
de la Soarele cel
pururi neapus.
Eu însumi
mă mistui
în lumina arzândă
a rugului
ce sunt eu
pentru mine însumi.
Îngerul stă și privește...

Frescă cu aripi

Mărturie între mine și Tine
să fie cuvântul!
Nu voi spune nicicând
Taina minunii:
aripi îmi cresc
spre luna rotundă.
Speriat, le ascund,
învăluindu-le în mireasma
Gândului aprins.
Nu se mai văd.
Nu le mai simt.
Ideea le-nvăluie
în tainița minții.
Aripile mă trezesc;
răsucindu-se, mă clatin.
Și zboară, și zbor
înlăuntru.