POEZIE: Romiţa Mălina Constantin

CÂND STAU DE VORBĂ CU MINE
ca un copil de trupă
trec prin culise
cu o melodie de Chopin în piept

prin gaura cheii
văd peștii
cum se zbat în năvod

singurătatea e pâinea
mestecată domol
după o rundă de aplauze

numai eu, Doamne,
scârțâi din balamale
odată cu pasărea neagră
care zvâcnește sub pământ

când iubesc
inima o ia înainte

de cele mai multe ori tac
cântăresc
cu o pană
umbletul.

LA ASFINȚIT
seară de seară
când mă așez la cină
bunica-i în spatele meu
cu o cruce
pe care o știu
de când mergeam la vie
cu ea
și barba soarelui
se lăsa în mâinile noastre
făcându-ne semne de trudă grea

niciodată n-am știut
de ce tăcea
cum tace și-acum
când laptele dă în fiert
în ceaunul de mămăligă

ceilalți de sus
privesc
numai ea îmi pune o stea în frunte
mirosind a flori de salcâm
lângă icoana de lemn.

DIN GURA ZILEI
încă o piruetă
și iată-mă afectuoasă 
cu toate creaturile nopții
ținându-le pe genunchi
așa cum îmi țineam fiul când se speria
și-i arătam o pasăre pe geam

în taină zic
Tată, dă-le Lumină
curăță locul acesta
cât să mă vezi
să Te văd.