POEZIE: Ștefan Mitroi

TĂCERI
Dezbrac tăcerile de coajă!
Asta fac de când mă știu.
Găsesc tăceri mai mari dedesubt,
iar sub învelișul acestora, 
tăceri și mai mari
ce țin ascunse sub coaja lor 
tăceri mai mari decât cele dinainte. 
Tăcerea de la urmă e cea mai mare 
dintre toate. 
Stă îngropată în tăcerile celelalte, 
fiecare mai mare decât tăcerea
care o ascunde. 
Una dintre ele e tăcerea mea. 
Niciodată nu știu care dintre ele.
D-asta și tac atât de des 
în ultimul timp,
ca să aflu! 

AL NOUĂLEA CER
Mă plimb între ceruri,
trec dintr-unul în altul,
până la al nouălea, 
care e ultimul.
Aș rămâne aici, 
dar mă tem
că nu pot îndura
atât de multă fericire!

ÎNGERI PĂZITORI
Suntem la fel,
îmi spune îngerul păzitor,
doar că aura ta
e în jurul inimii.

DOR DE COPILĂRIE
Se scălămbăie un înger la una 
dintre ferestrele cerului.
Văzându-mă că-l văd, îmi spune:
Crezi că numai ție îți este 
dor de copilărie?

FLORI DE BUMBAC
Uite ce mare crescu bumbacul
zicea bunica despre fumul ce ieșea
pe coșul casei.
Punea scara și-și umplea șorțul cu el
după care îl torcea pe îndelete
cu spinarea rezemată de sobă.
Îi ieșeau câteva gheme. 
Ni le arăta bucuroasă
zicând:
Vă împletesc la fiecare câte
un pulovăr.
Să fiți și voi
frumos îmbrăcați de Paști!

GATA NĂSCUȚI
Toți suntem gata născuți.
Viețile noastre, de la începutul
până la sfârșitul timpului,
stau într-o grămadă mare
din care o mână nevăzută
smulge câte una
și-i dă drumul să umble singură prin lume.
 
GAZDĂ
În toate casele în care intră,
Dumnezeu devine gazdă
iar cei de acolo
se transformă pe loc în musafiri.
 
MOARĂ DE VÂNT
Sunt întrebat ce aș vrea să fiu
într-o altă viață.
Moară de vânt, răspund,
ca să-l pot întâlni pe Don Quijote!

OCHI
Atunci când le dispare lumina
din ferestre,
casele se folosesc de ochii ceilalți
care sunt streșinile.
Dar numai pentru plâns!

TU
Când îmi lipsesc eu însumi
nici nu simt.
Însă atunci
când îmi lipsești tu
aproape că nu există lucru
care să nu mă doară! 

CHEIA
M-am trezit cu mama 
într-unul din visele de azi-noapte.
Ține cheia asta, mi-a zis, 
și vino să-mi iei sufletul acasă.
Ce să descui cu ea? am întrebat.
Cum ce? mi-a răspuns mama 
din dreptul ușii. 
Cerul! Credeam c-ai înțeles! 
După care a dispărut.
Am înțeles, am strigat în urma ei. 
Mă gândeam însă c-ar fi mai bine 
să vin eu la tine, că uite casa noastră
mai are puțin și intră toată în pământ. 
Mi-e frică să mai locuiesc singur în ea!
Dimineața, când m-am ridicat din așternut, 
am găsit o cheie ruginită
pe marginea patului.