POEZIE: Ștefan Mitroi

Aglomerare de ani

Trăia mai repede decât ceilalți.
Era o mare aglomerare de ani
în viața lui.
A murit de bătrânețe,
când încă mai era copil.

Tot mai greu

Și eu pe-aici!
le spun furnicilor, 
dar e greu, e tot mai greu
să țin pasul cu voi!

Cum se zboară

Ce-or fi crezând păsările
despre mine?
Îmi arată în fiecare zi
cum se zboară
și eu rămân mai departe
cu tălpile lipite de pământ! 

Dimineți în care

Sunt dimineți în care mă trezesc foarte 
bătrân
Altele în care mă trezesc copil.
O să vină o dimineață când
n-o să mă mai trezesc deloc.
Numai să nu fiu copil în dimineața aceea!
Asta e tot ce-L rog pe Dumnezeu. 

Invers

Ehei, dacă ar avea sufletul greutatea 
trupului,
iar trupul numai douăzeci și unu de 
grame!
În ziua despărțirii lor,
i-ar fi dat trupului să urce la cer, 
în vreme ce sufletul ar coborî în pământ.
Ar respira însă ușurate amândouă, 
după suferințele din timpul vieții!
Mai ales sufletul! 
Dacă acum, când atârnă așa de puțin,
sunt atât de mari durerile lui,
cum ar fi dacă ar cântări șaizeci, optzeci
sau chiar o sută de kilograme?!