Poezii de la cititori

Străinul
De unde vii, unde te duci, 
străinule din mine, cine ești?
Văd frunzele căzând în urma mea
din ce în ce mai ruginite.
Mormanul de pământ așteaptă
să le îngroape
în infinitul dureros.

Îndură-te, străine, de un sclav
ce-a fost o vreme casa ta,
arată-ți chipul tău de vise 
pe care le-ai ținut deasupra mea.

Bătaia vânturilor aspre
le-a spulberat. 
Să mi le-aduci,
să mă mai ții în palma ta 
necunoscută.

Stejarul
Stejar bătrân, mă-nchin la tine,
O frunză dă-mi și pot să mor!
O frunză dă-mi și iau cu mine
Întregul univers din trupul tău.

Adânc, sub glia sângerândă,
Trec robii lumilor uitate
În lungi convoaie zdrențuite.
Acolo ajung, Mărite Rege,
Și mă-nfior, căci sunt străin.

Dar ce păcate săvârșit-au 
Acei plebei neputincioși,
De-și cară sufletul în palme
Să-l vândă ca să mai trăiască?

Ei m-au sădit odată cu pădurea, 
sărmane călător!
Plâng frunzele pe crengi,
dar păsările cântă.
Ascult tăcut cum cerul 
    fulgere adună,
iar printre nori răzbate 
    o rază de lumină
și se așază blândă 
pe creanga cea de sus:
acolo, veșnicia 
peste coroana mea s-a pus.