Pomenirea ierarhului Iosif Traian Badescu
Miercuri, 15 mai, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a oficiat, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta Liturghie în Parohia Şopotu Vechi, Protopopiatul Băile Herculane, locul de naştere al vrednicului de pomenire episcop dr. Iosif Traian Badescu, în biserica parohială cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci“.
Potrivit tradiţiei bănăţene, ierarhul a fost întâmpinat la hotarul satului de către numeroşi tineri şi copii înveşmântaţi în tradiţionalele costume populare de pe Valea Almăjului, de către autorităţile locale, precum şi numeroşi credincioşi şi credincioase din localitate şi împrejurimi. În cadrul Sfintei Liturghii, pr. paroh Ion Velcotă a fost hirotesit întru iconom-stavrofor, iar la finalul acesteia, soborul slujitor a oficiat o slujbă de pomenire în memoria ierarhului dr. Iosif Traian Badescu, primul ierarh bănăţean al Caransebeşului.
„După cinci ani revenim la Şopotu Vechi şi în atenţia agendei culturale a Episcopiei Caransebeşului se află din nou episcopul Iosif Traian Badescu al Caransebeşului, cel care a fost primul episcop ortodox român al Caransebeşului, născut în Banat şi care a păstorit cu multă râvnă 13 ani istorica Episcopie a Caransebeşului, succedându-i în scaunul chiriarhal episcopului Elie Miron Cristea, care în anul 1919 a fost ales mitropolit primat al României, devenind mai târziu, în anul 1925, primul patriarh al României. Iată, suntem în această localitate pentru a-l cinsti, a-l pomeni pe pr. Iosif, părintele, episcopul nostru, cel care a văzut lumina zilei aici, în Ţara Almăjului, chiar astăzi, 15 mai 1858“, a arătat Preasfinţitul Lucian în cuvântul său.
La orele după-amiezii, Preasfinţitul Lucian, împreună cu Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, alături de un impresionant sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa autorităţilor locale şi a numeroşi credincioşi, a sfinţit o nouă troiţă în Eparhia Caransebeşului. Aceasta s-a ridicat prin grija familiilor Duicu Ion şi Constantin Popescu şi este amplasată în localitatea Topleţ, la limita judeţelor Caraş-Severin şi Mehedinţi.
La orele serii, cei doi ierarhi au oficiat, în prezenţa membrilor familiei, în localitatea mehedinţeană Eşelniţa din Episcopia Severinului şi Strehaiei, la mormântul episcopului dr. Iosif Traian Badescu, slujba Panihidei.
Evenimentele de miercuri, 15 mai, au fost organizate de Eparhia Caransebeşului în cadrul „Zilelor credinţei şi culturii în judeţul Caraş-Severin“, ediţia a VII-a. Pentru că anul acesta se împlinesc 80 de ani de la trecerea în veşnicie a vrednicului episcop dr. Iosif Traian Badescu (1920-1933), Episcopia Caransebeşului a propus, pe lângă „Anul omagial închinat Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena“ în Patriarhia Română, pomenirea ierarhului bănăţean, precum şi a altor personalităţi care au marcat viaţa bisericească din sud-vestul României, sub genericul „Personalităţi clericale şi culturale în sprijinul Bisericii Bănăţene“. (Diac. Nicolae Codrea, Darius Herea)