Portul țărănesc și lumea rurală într-o carte-document
Un album inedit, care valorizează un bogat inventar de imagine etnografică, realizat de medicul oftalmolog și profesorul Nicolae Manolescu-Strunga (1850-1910), a apărut recent în colecția „Medicină narativă” a Editurii Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF) din Iași, fiind lansat în cadrul celei de-a 59-a ediţii a Reuniunii Anuale a Oftalmologilor, volumul „Privirea creatoare. Stări și straie la români”.
Albumul este îngrijit de prof. univ. dr. Camelia Margareta Bogdănici, șefa Secției de Oftalmologie a Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași, și de dr. Richard Constantinescu, iatroistoriograf, directorul Centrului Cultural „I.I. Mironescu” al UMF Iași și vicepreședinte al Societății Române de Istoria Medicinei. Peste 100 de imagini cu valoare de document, de la sfârșitul secolului al XIX-lea, înfățișând portul tradițional din aproape toate zonele etnografice ale țării, inclusiv cel din zonele locuite de români din afara granițelor actuale, au fost „așezate în cadre contemporane” de ilustratorul și caricaturistul Lucian Amarii (alias Jup) și oferite publicului larg într-un volum de o ținută grafică deosebită.
Toate fotografiile sunt însoțite de texte explicative, semnate de profesorul Nicolae Manolescu-Strunga. Din aceste însemnări aflăm informații legate de regiunea din care provin țăranii surprinși în imagini (români, dar și etnici bulgari, turci, tătari, români macedoneni, fârșeroți), denumirile specifice, în funcție de zona etnografică din care provin, și felul în care se poartă părțile componente ale costumului tradițional. „Drumaș și fotograf”, cum îl numesc, în prefață, autorii albumului, medicul Nicolae Manolescu a înveșnicit, în imagini și în observații de o finețe care trece de preocupările unui medic și profesor de medicină, o lume rurală românească la răscruce de veacuri, încă suficient de rudimentară, dar cu un specific bine conturat. „Citind atent scrierile lui Nicolae Manolescu înțelegem că a apreciat diversitatea, ceea ce se poate observa și în fotografiile în care sunt prezentați oameni, modelați de stări și straie, și nu a privit înspre lumea lor - din care el însuși se ivise - ca înspre o periferie. Căuta îndreptarea, dar observa și lumina locului. Sau măcar scânteierile. A scris despre adâncul nostru și ceea ce ne-a lăsat - ca operă - este, în fapt, o adevărată ladă de zestre. Cuvinte și imagini despre rădăcinile noastre”, subliniază, în prefață, autorii albumului.
Volumul cuprinde și studiul „Straiele românilor”, în care profesorul Manolescu, cu acribie și acuratețe, descrie materia primă din care sunt confecționate costumele țărănești și explică în detaliu specificul straielor bărbătești și femeiești, diferențiate în funcție de zona etnografică. Capitolul este, din acest punct de vedere, un mic tratat de antropologie rurală, pentru că autorul vorbește nu doar despre ținuta țăranului, ci surprinde și observații de ordin sociologic, argumente legate de felul nu foarte inspirat în care sunt confecționate unele dintre părțile componente ale portului (nu protejează corespunzător corpul de frig sau de căldură) și, din postura sa de medic și educator sanitar, face recomandări privitoare la o mai potrivită adaptare a lor, în funcție de sezon. „Călăuzit de o dragoste nețărmurită față de pătura rurală, cunoscător adânc al realităților, înzestrat cu o putere de muncă susținută de știința vastă și trudnic agonisită, concepe un plan de ameliorare a stării sanitare a celor de la sate. (...) El nu a fost un ridicător de laude nemeritate țăranului român, ci un dojenitor părintesc și un cercetător al tuturor factorilor care au o repercusiune asupra stării sanitare deplorabile în care se găseau satele noastre”, scria Nicolae Dragomir, în volumul „Viața și opera prof. dr. Nicolae Manolescu”, citat de autorii albumului.
Nicolae Manolescu-Strunga s-a născut în 1850, la Șarânga, în județul Buzău. A urmat Seminarul din Buzău, a fost institutor vreme de doi ani, apoi a urmat cursurile Universității de Medicină din București. A servit în Războiul de Independență, a activat apoi ca medic de plasă și a militat pentru educarea sanitară a lumii rurale. S-a specializat în oftalmologie la Viena și s-a întors în țară ca medic oculist la Spitalul Brâncovenesc din București, iar din 1883 la Spitalul Colțea. A fost, de asemenea, profesor la Facultatea de Medicină din București și întemeietor al Școlii românești de oftalmologie. A deținut o moșie în localitatea Strunga (azi în județul Iași), unde a înființat băi pentru tratament și un spital pentru bolnavii de pelagră. Este considerat un reper în oftalmologie, domeniu medical în care, prin tehnicile inovatoare pe care le-a introdus și prin studiile pe care le-a publicat, a făcut istorie. A fost preocupat de starea țăranului, de felul în care trăiește, de îmbunătățirea condițiilor de igienă și a sănătății acestuia, de portul și de rosturile lumii rurale. Scrierile și fotografiile sale constituie documente importante pentru reconstituirea unei epoci, iar demersul celor doi autori ieșeni - un gest salutar de recuperare a unei figuri exemplare din istoria medicinei românești.