„Postul Mare este primăvara duhovnicească a sufletului”

În prima zi a Sfântului și Marelui Post, în sfintele lăcașuri ale Patriarhiei Române a fost oficiată slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia a fost citită prima parte a Canonului de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul, capodoperă a liricii ascetice. În Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, rânduiala a fost săvârșită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care a rostit un bogat cuvânt de învățătură, explicând rostul postului în viața Bisericii și a creștinului.

Deși a fost o zi în care nu se săvârșește Sfânta Liturghie, prima treaptă a urcușului duhovnicesc al Postului Sfintelor Paști a fost marcată de Biserica Ortodoxă printr-un ceremonial liturgic deosebit. La ceas de seară a fost oficiată slujba Pave­cerniței Mari, după un tipic special, care a inclus prima parte a Canonului de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej în Paraclisul istoric al Reședinței Patriarhale, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a arătat faptul că Postul Mare este o invitație la înnoire prin pocăință făcută omului. „În Ortodoxie există multe înțelesuri duhovnicești și multe metafore prin care a fost descris postul. Așa cum există primăvara calendaristică, Postul Sfintelor Paști este considerat o primăvară duhovnicească a sufletului, o înnoire a lui spirituală. De aceea, în general în Europa, perioada Postului Sfintelor Paști coincide cu primăvara calendaristică. Pentru noi, creștinii, semnificația duhovnicească a Postului Sfintelor Paști este legată de o înnoire duhovnicească, o eliberare de un trecut păcătos, prin pocăință. Sfinții Părinți spun că pocăința care nu e însoțită de rugăciune și post nu este suficient de puternică. Nu simplul regret mântuiește pe om, ci pocă­ința, care este o cerere continuă de iertare a păcatelor săvârșite, dar și o schimbare în felul de a gândi, a vorbi și de a viețui al omului”, a spus Preafericirea Sa.

Postul din Rai, examen de maturitate și fidelitate

În continuare, Patriarhul României a arătat faptul că postul nu este o rânduială omenească, ci a fost instituit de Dumnezeu în Rai, ca un examen de fidelitate pentru protopărinții Adam și Eva. „Despre vechimea postului, Sfântul Vasile ne spune că a fost instituit în Rai, nu prin Legea lui Moise, ci chiar de către Dumnezeu, când a spus protopărinților Adam și Eva că pot mânca din toți pomii, cu excepția pomului cunoștinței binelui și răului. Dumnezeu a interzis gustarea din acest pom pentru că Adam şi Eva încă nu erau suficient de pregătiți. Cunoașterea se făcea în etape, ca și creșterea lor duhovnicească, și primul moment de încercare a fost acesta, de a alege între Dăruitor și darurile Sale. Dumnezeu, Creatorul universului și al oamenilor, i-a pus pe oameni în fața unui examen de maturitate, un examen de fidelitate sau de ascultare. Dacă ar fi trecut acest examen și dacă Adam și Eva ar fi înțeles că e mai importantă ascultarea de Dumnezeu Dăruitorul decât darurile oferite de El, atunci ei creșteau duhovnicește”, a afirmat Preafericirea Sa.

Întâistătătorul Bisericii noastre a subliniat însă faptul că neascultarea oamenilor nu s-a făcut dintr-o voință rea asumată, ci prin înșelarea diavolului, motiv pentru care Dumnezeu Se milostivește mai târziu față de om prin trimiterea Răscumpărătorului. „Sfânta Scriptură ne arată că Adam și Eva au fost înșelați printr-un sfat viclean, venit de la șarpe, care era însuși diavolul (II Corinteni 11, 3; Ioan 8, 44; Înțelepciunea lui Solomon 2, 24), motiv pentru care Dumnezeu a arătat mai târziu milostivire față de oameni, tocmai pentru că omul nu a căzut în neascultare din proprie inițiativă, ci pentru că a fost sfătuit greșit, în mod viclean. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că dorința de a fi ca Dumnezeu nu este un păcat în sine, ci păcat este atunci când omul dorește să fie ca Dumnezeu fără Dumnezeu și împotriva lui Dumnezeu, așa cum a făcut Lucifer, care și-a contemplat propria sa frumusețe și slavă mândrindu-se. La început, mândria s-a manifestat ca iubire de sine egoistă, pornind de la frumusețea lui, pe care însă nu și-a dat-o el însuși, ci i-a fost oferită de Dumnezeu. În loc să mulțumească lui Dumnezeu, el s-a răzvrătit dorind să fie ca Dumnezeu, dar fără Dumnezeu și în neascultare de Dumnezeu. El este primul care a căzut din mândrie. Protopărinții Adam și Eva, fiind ima­turi duhovnicește, au fost înșelați. De aceea spune Înțelepciunea lui Solomon că prin invidia diavolului moartea a intrat în lume. Acest lucru trebuie subliniat deoarece postul nu este un simplu exercițiu de igienă și estetică, ci este o școală de luptă duhovnicească, o luptă de despătimire, de eliberare treptată din patimile egoiste pentru a dobândi iubirea smerită și milostivă care se află în Iisus Hristos, Cel care S-a făcut ascultător până la moarte, ca să vindece neascultarea protopărinților Adam și Eva, și care a arătat iubirea și fidelitatea Sa față de Dumnezeu cu prețul vieții Sale”, a menţionat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Preafericirea Sa a evidențiat și exemplul pe care Mântuitorul ni-l oferă prin postirea de la începutul activității Sale pentru înfrângerea ispitelor cu care ne confruntăm: „Noul Adam, Iisus Hristos, la începutul activității Sale publice, după ce a fost botezat în Iordan de către Ioan, a fost dus în pustie de către Duhul Sfânt și acolo, după 40 de zile și 40 de nopți de post și rugăciune, a fost ispitit. Evangheliile ne arată modul cum a fost ispitit Hristos după ce a flămânzit. A avut trei ispite, dar pe toate trei le-a respins. Prima ispită a fost lăcomia de averi sau ispita puterii economice. A doua ispită a fost stăpânirea asupra lumii sau ispita puterii politice de a guverna peste popoare. A treia ispită pe care a respins-o a fost ispita slavei deșarte sau supraevaluarea narcisistă a eului uman, iluzia succesului nelimitat sau ispita de a fi atotputernic ca Dumnezeu, dar fără comuniune cu Dumnezeu. Sfinții Părinți ne arată că postul Mântuitorului Iisus Hristos avea ca scop să ne învețe pe noi lupta duhovnicească, lupta cu ispitele care vin din partea materiei, din partea dorinței de stăpânire și de afirmare egoistă de sine. Aceste ispite sunt permanente în umanitate. De aceea, Sfinții Părinți învață că postul este o școală a libertății și a maturității, o școală de a alege între Dăruitor și darurile Sale. Postul este semnul iubirii credinciosului ortodox față de Dumnezeu. Prin post, arătăm că ascultarea de Dumnezeu și comuniunea cu Dumnezeu în rugăciune este mai importantă decât consumarea darurilor materiale date de El pentru hrana trupului”.

„Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul - epicleza liturghiei pocăinței”

În încheierea cuvântului său, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit despre însemnătatea rugăciunii Sfântului Efrem Sirul, care se rostește cu precădere în zilele din timpul săptămânii în Postul Mare și care animă efortul credinciosului de a-și schimba viața prin alungarea răului și căutarea binelui. „În timpul Postului Mare, de luni până vineri, toate slujbele laolaltă formează o liturghie a pocăinței. Această rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, zice părintele Petroniu Tănase, este epicleza liturghiei pocăinței, care nu este o invocare a Duhului Sfânt asupra pâinii și vinului, ci asupra persoanei care se pocăiește. Și schimbarea nu este a pâinii în Trupul Domnului și a vinului în Sângele Domnului, ci schimbarea omului păcătos în omul virtuos, prin iertarea păcatelor ca urmare a pocăinței și prin împărtășirea cu Hristos prin rugăciune și prin Sfânta Taină a Euharistiei. Această formulare este foarte importantă și este pentru prima dată expusă în lucrarea sa, «Ușile pocăinței. Meditații duhovnicești la vremea Triodului»: «Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul este mai mult decât o rugăciune, este însăși lucrarea pocăinței, care schimbă și înnoiește pe om. Ea este o preschimbare reală, care ne duce cu mintea la preschimbarea euharistică de pe Sfântul Prestol, euharistia de pocăință a omului. Căci așa precum la Sfânta Liturghie, prin chemarea de către preot a Sfântului Duh, pâinea și vinul aduse înainte se preschimbă în Trupul și Sângele Domnului, tot așa și aici, prin rugăciunea preotului care cere darurile Sfântului Duh, omul păcătos se preschimbă în om duhovnicesc, rugăciunea Sfântului Efrem Sirul fiind epicleza acestei liturghii de pocăință. (...) Nevoințele Sfântului și Marelui Post sunt liturghia de pocăință la care aducem jertfă însăși ființa noastră, pe care Dumnezeu, primind-o, o tămăduiește. Dar pentru că înnoirea omului sau preschimbarea lui nu se poate face dintr-odată, ci treptat, puțin câte puțin, și liturghia de pocăință se repetă de multe ori. Fiecare din ele, însă, este un pas spre plinătate, o treaptă de desăvârșire. Dacă Liturghia Euharistică este liturghia dragostei de oameni a lui Dumnezeu, liturghia pocăinței este răspunsul omului la această dragoste a lui Dumnezeu prin dăruirea sa totală în mâinile lui Dumnezeu, cu încredere deplină și smerenie. Nu este aici o simplă asemănare. Existența și realitatea liturghiei de pocăință o mărturisește însăși tradiția liturgică a Bisericii. Se știe că, după rânduiala Bisericii Ortodoxe, pe același Altar nu se pot săvârși două Liturghii într-o zi. Or, noi vedem că în toate zilele Sfântului Post, când se săvârșește liturghia pocăinței, Liturghia Euharistică nu se săvârșește, Liturghia Darurilor înainte sfințite nefiind Liturghie deplină, ci rânduială pentru primirea Sfintelor Taine». (...) Așadar, aceasta este semnificația profundă a postului, și anume o școală a înduhovnicirii, a schimbării prin invocarea harului lui Dumnezeu peste omul care se află în stare de pocăință, de smerenie, de înfrânare și iubire smerită față de Hristos și față de semeni”, a afirmat Preafericirea Sa.

Canonul de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul se mai rostește și integral în cadrul deniei zilei de joi, săvârșită miercuri seara în săptămâna a cincea a Postului Sfintelor Paști, care anul acesta va fi în 2 aprilie.