Postul ortodox - „pedagogie“ a trupului şi a sufletului

Postul şi înfrânarea - esenţa sa - au o valoare capitală în viaţa noastră duhovnicească, întrucât nu putem face nici un fel de progres duhovnicesc fără disciplinarea vieţii noastre, atât cea trupească, cât şi sufletească. Postul, însoţit de dreapta socoteală şi împreunat cu priveghere şi rugăciune, de lacrimi de pocăinţă şi de smerenie, de dragoste de Dumnezeu şi de aproapele, „face pe cel ce se nevoieşte cu el să ajungă repede la hotarul nepătimirii“. Iar pe cel ajuns la aceasta, postul îl conduce la pacea duhului şi îl uneşte prin dragoste cu Dumnezeu.

Postul cu discernământ reprezintă, în viaţa duhovnicească, „marele drum spre tot lucrul bun“. Cel ce nu se îngrijeşte de lucrarea lui „clatină tot binele“. Postul este „arma lucrată de Dumnezeu“, „harul dat nouă de Hristos“. El este armă de neînvins a ostenitorului, ce înfricoşează şi alungă diavolul, care se vede umilit, aducându-şi aminte de înfrângerea pe care Mântuitorul i-a pricinuit-o în pustie. De aceea, cel ce nu respectă porunca postului intră în luptă neînarmat şi suferă o cumplită înfrângere din partea diavolilor, care îşi râd de el. Dimpotrivă, cel care posteşte cunoaşte puterea postului, care îi face cugetarea neclintită. Acesta este „gata să întâmpine şi să surpe toate patimile cele rele“. Învăţând că mâncările au un îndoit scop: hrana trupului şi tămăduirea slăbiciunilor, Sfântul Maxim Mărturisitorul ne dă următorul îndemn: „Să ne arătăm mâncând pentru a trăi, nu trăind pentru a mânca. Căci primul lucru este propriu firii raţionale; al doilea celei neraţionale“. De aceea, creştinul trebuie să se împărtăşească de mâncare numai din aceste două cauze şi cu înfrânare, căci altfel se va deda plăcerilor şi desfătărilor, folosind rău darurile date de Dumnezeu spre folos, iar această rea sau peste măsură întrebuinţare a lor este socotită a fi păcat. Ceea ce ni se recomandă în mod constant este să ne folosim de mâncăruri, care am văzut că sunt sfinte, cu înfrânare, cu măsură sau, în exprimarea Sfântului Grigorie Sinaitul, să ne păstrăm în mâncare „libertatea în toate“. Ascetica ortodoxă cunoaşte trei feluri, trepte sau hotare ale mâncării: înfrânarea, îndestularea (săturarea) şi îmbuibarea. Cea dintâi - înfrânarea - constă în a se scula cineva de la masă flămând. Îndestularea înseamnă a mânca atât cât să nu rămânem flămânzi, dar nici să ne îngreunăm. Iar îmbuibarea înseamnă îngreunare, poarta lăcomiei pântecelui şi a tuturor celorlalte patimi. Tuturor ostenitorilor şi nevoitorilor le este de folos înfrânarea, ca una ce pune stavilă pătrunderii celorlalte patimi. Înfrânarea de la mâncare înseamnă „a se scula cineva de la masă cu puţin înainte de a se sătura“. Măsura înfrânării constă în „a te opri puţin înainte de săturare, fie de la mâncare, fie de la băutură, adică înainte de a avea stomacul plin. Şi a te folosi de mâncare şi vin cu socoteală“. Adevărata înfrânare nu priveşte numai reţinerea de la mâncare şi băutură, ci şi în „a vorbi, şi a dormi, şi în îmbrăcăminte, şi în înfrânarea simţurilor“. Părinţii asceţi ne spun să păzim postul minţii şi postul inimii, adică să ne abţinem de la orice fel de gânduri, reprezentări, închipuiri pătimaşe, paralel cu efortul de a ne curăţi şi înduhovnici sentimentele noastre.