Povestea unei poezii, cinstirea unui erou

Am scris această poezie în urma unui itinerar care a cuprins participarea la „Marșul Centenar al Unirii Basarabiei cu Patria Mamă”, care a avut loc la 25 martie 2018 la Chișinău. Am vizitat apoi sudul Ucrainei, orașul Odessa și în apropiere de acest oraș, la ieșirea spre Tiraspol m-am recules la cimitirul eroilor români de la Velikyi Dalnik. În acest cimitir odihnește și străbunicul soției mele, Ștefan Iosif, din comuna Butimanu, locul de baștină al mareșalului Constantin Prezan. Acest străbunic a pierit sfârtecat în două de un obuz, în lupta din dimineața zilei de 16 septembrie 1941, la ora 10:00, în cadrul campaniei Armatei Române din august-octombrie 1941 pentru cucerirea Odessei. Moartea străbunicului a lăsat în urmă o tânără văduvă și o copiliță în vârstă de doi anișori - bunica noastră Alexandrina. Înainte cu două zile de tragicul eveniment, străbunicul trimisese o scrisoare de pe front soției sale Bălașa, în care o anunța că urmează să participe la o ultimă bătălie în linia întâi, că participase la alte două până atunci și că apoi are permisiunea comandantului să se retragă la vatră. Din nefericire, a pierit în această ultimă bătălie. Bunica îl evocă necontenit pe tatăl ei, deși nu a avut privilegiul de a-l cunoaște decât din povestirile mamei ei.

După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, străbunica a făcut toate demersurile pentru a-l identifica în registrele militare ale Armatei Române, cu cei pieriți pe câmpurile de luptă, a mers apoi la Dalnik, de unde a adus țărână de la mormântul lui și i-a organizat o înmormântare creștinească în țară.

După zeci de ani am ajuns și eu la acest cimitir în care crucile soldaților români nu se mai păstrează, numai o cruce din piatră mai dă mărturie că acolo sunt înmormântate câteva sute de creștini. S-a dorit ca locul să fie împrejmuit cu gard, dar astăzi nu există decât fundația pentru acest gard, din cauza refuzului autorităților (informație primită de la Consulatul român de la Odessa). Am aprins lumânări, și pe un vânt pătrunzător și rece am înălțat o rugăciune și le-am cântat „Veșnica pomenire” tuturor eroilor români care așteaptă învierea morților în acel pământ străin. I-am adus bunicii pământ din acest cimitir, în care este înmormântat tatăl ei, și a mers și l-a așezat pe mormântul mamei ei.

Scrisoare de la Dalnik

Te cunosc din povestiri și-am călcat pământ străin,
Plin de jale și suspin, am simțit fiori cum vin
Că la Dalnik, între câmpuri, nu mai au românii cruce
I-au adus și îngropat de prin stepele calmuce

Între ei și tu, Ștefane, străbunic de-mi ești, bătrâne,
Crunt a fost războiul toamna c-un obuz lovind pământul
Trupul ți l-a frânt în două și-ai lăsat drept alinare
O speranță de scăpare oglindită-ntr-o scrisoare

Tu i-ai scris soției tale că mai porți o bătălie
Și de vei scăpa cu viață te întorci cu bucurie
Să îți crești fetița mare, să o vezi zburdând zglobie,
Iar de soarta-ți va fi crudă și n-are să te mai vadă,
Să-ți împartă lumânare și-un covrig cernut din ladă

Și-ai mai scris cu răni la mână trei dorințe împlinite,
Draga ta soție, biata!, de mori să nu se mărite
Și să-ți facă pomenire, unde jertfa ta stă scrisă,
Amintirea ta rămâne-n vecii vecilor înscrisă

Azi îți poartă amintirea, copilița ce-i bunică,
I-am adus pământ din Dalnik, nu mai știe ce să zică...
O să-l pună lângă crucea, de la cimitir din sat,
Care stă drept mărturie pentru sângele vărsat.