Praznicul Cincizecimii la Catedrala Patriarhală
Biserica Ortodoxă a sărbătorit în Duminica a opta după Paști, în data de 31 mai 2015, praznicul Pogorârii Duhului Sfânt, cunoscut în popor și ca Cincizecimea sau Rusaliile. La Catedrala Patriarhală, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, și Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.
După citirea lecturilor scripturistice ale Apostolului (Fapte 2, 1-11) și Evangheliei (Ev. Ioan 7, 37-53, 8, 12), rânduite la praznicul Pogorârii Duhului Sfânt, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat adevărurile de credință care sunt cuprinse în aceste lecturi biblice, și anume primirea Sfântului Duh, numit „apa cea vie”, de către cei care cred în Domnul Hristos, după Înălțarea Sa întru slavă, precum și constituirea Bisericii prin Pogorârea Duhului Sfânt și extinderea ei prin Sfântul Botez. „Biserica este pregustarea, arvuna sau anticamera Împărăției cerurilor, iar în ea se adună cei care cred în Hristos, Îl iubesc pe El și înnoiesc viața lor spirituală prin lucrarea Duhului Sfânt, ca pregătire pentru bucuria cea mare din Împărăția cerurilor, a Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh”, a spus Preafericirea Sa.
Praznicul Cincizecimii poartă numele unei sărbători din Vechiul Testament care marca trecerea a 50 de zile de la Paștele iudaic și primirea Tablelor Legii de către Moise pe Muntele Sinai. Însă, prin Pogorârea Duhului Sfânt la sărbătoarea Cincizecimii iudaice, a mai arătat Patriarhul României, „se primește Duhul Sfânt din ceruri Care îi ajută pe oameni să se împărtășească de viața lui Hristos, Cel răstignit, înviat și înălțat întru slavă”. Totodată, prin această sărbătoare se arată nu numai iubirea lui Dumnezeu pentru întreaga umanitate, prin chemarea la mântuire a tuturor neamurilor sau popoarelor, ci și relația dintre Hristos, Cel înălțat la cer, și Duhul Sfânt, pe Care Dumnezeu Tatăl Îl trimite în lume la rugămintea Fiului. „Tatăl, împreună cu Iisus Hristos, Fiul Său, trimite pe Duhul Sfânt pentru ca să se împărtășească lumea întreagă de viața cea sfințită, cea nouă a Mântuitorului Iisus Hristos. Hristos Se înalță întru slavă pentru ca Duhul Sfânt să Se pogoare întru smerenie, cu scopul de a ridica întru slavă pe cei credincioși și smeriți din Biserica lui Hristos. Se înalță Hristos și Se pogoară Duhul Sfânt pentru ca pe oamenii credincioși, cei ce cred în Hristos, să îi înalțe în iubirea cerească a Preasfintei Treimi. (...) Duhul Sfânt nu dăruiește oamenilor o altă viață decât viața lui Hristos, Cel răstignit, înviat și înălțat întru slavă. Viața lui Hristos, revărsată în umanitate, extinsă în umanitate prin lucrarea Duhului Sfânt este Biserica lui Hristos. Deși vorbim despre Pogorârea Duhului Sfânt, totuși ea arată, în primul rând, legătura dintre Hristos și Duhul Sfânt. Duhul Sfânt nu are chip de om ca Hristos, pentru că El nu concurează pe Hristos și nici nu-L completează, ci Îl confirmă și-L comunică oamenilor. El nu este un vizavi față de noi, nu este în fața noastră, ci El devine interior nouă. El nu Se arată în fața noastră ca să exercite vreo presiune asupra noastră, nici nu știm că este prezent, fiindcă nu-L vedem, dar Îl simțim, pentru că El locuiește în inimi, în suflete”, a subliniat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Duhul Sfânt, a mai explicat Întâistătătorul Bisericii noastre, este Cel care dăruiește omului prin Botez harul înfierii, fiindcă „Duhul Sfânt este Cel care ne împărtășește viața lui Hristos, ne întoarce mereu spre Dumnezeu și aceasta se vede, mai ales, atunci când avem o bucurie de a ne ruga, când simțim dorul după Dumnezeu, (...) când omul are o credință puternică, nu șovăielnică, când face cu bucurie o faptă bună, nu din frică, pentru că este fiu al lui Dumnezeu după har, când zidește o biserică, întemeiază o familie, lucrează pentru răspândirea credinței ca fiu al lui Dumnezeu după har, cu bucuria, nu de slugă, ci de fiu”.
La Cincizecime, a mai spus Preafericirea Sa, Sfântul Duh a apărut în chipul limbilor de foc pentru a arăta „focul iubirii dumnezeiești” care curăță păcatele și „încălzește viața noastră prin rugăciune fierbinte”. De asemenea, în Evanghelia praznicului, Duhul Sfânt este numit „apa cea vie” pentru că El dăruiește omului arvuna vieții veșnice din Împărăția cerurilor și susține viața întregii creații. De aceea, la acest praznic se aduc la Altar frunze de tei sau de nuc pentru a fi sfințite, ca simbol al limbilor de foc și al sfințirii întregii creații de către Sfântul Duh.
După Sfânta Liturghie, a fost săvârșită Vecernia plecării genunchilor, în cadrul căreia s-au citit șapte rugăciuni speciale de iertare a păcatelor, de binecuvântare și cerere a ajutorului lui Dumnezeu.